Noile regulamente vor lasa bancilor mai multi bani pentru credite

De la 1 ianuarie 2007, bancile vor fi obligate de BNR sa-si mentina solvabilitatea la un nivel minim de numai 8%, corespunzator celui din Uniunea Europeana, in scadere cu patru puncte procentuale fata de nivelul actual, potrivit noului regulament privind cerintele minime de capital.

Bancile vor avea astfel un spatiu suplimentar de manevra si vor putea acorda mai multe credite, in conditiile in care fondurile proprii pe care le detin va trebui sa acopere doar 8% din totalul expunerilor pe credite ponderate la risc. Aceasta va fi noua cerinta minima pentru acoperirea riscului de credit si a riscului de diminuare a valorii creantei aferente intregii activitati.

Schimbari de impact pentru piata creditului – mai ales in ceea ce-i priveste pe clientii persoane fizice – va aduce „Regulamentul privind tratamentul riscului de credit”. Regulamentul vizeaza nu numai bancile, ci si societatile de servicii de investitii financiare, fiind emis impreuna cu CNVM.

Astfel, in cazul expunerilor fata de persoane fizice, sub forma creditelor de consum, a leasingului, a cardurilor de credit sau a descoperitului de cont, ponderea de risc pe care bancile va trebui sa o ia in calcul scade de la 100% la 75%.

Scaderea va fi aplicabila si in cazul IMM-urilor fata de care expunerea nu depaseste un milion de euro.

In cazul creditelor ipotecare „deplin garantate” cu ipoteci de prim rang, ponderea de risc scade de la 50% la 35%.

In noile conditii, bancilor le vor ramane fonduri disponibile pentru a acorda mai multe credite clientilor persoane fizice.

Sursa: Ziarul Financiar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *