Banca Transilvania: noi produse pentru clientii corporativi

Banca Transilvania a lansat un nou pachet de produse dedicate clientilor corporativi, reunite sub denumirea „Contul de Business”. Banca include in categoria de clienti corporativi in special IMM-urile de dimensiuni medii si mari.

„Contul de Business este un serviciu premium dedicat clientilor care deruleaza cel putin 50% din afacere prin Banca Transilvania”, a spus Tiberiu Moisa, director clienti corporativi si IMM.

Practic, acest pachet presupune conditii preferentiale pentru clienti, care pot obtine credite sau carduri de credit intr-un timp foarte scurt, finantari pentru restructurarea bilantului sau servicii speciale de cash-management.

Activitatea bancii este structurata in prezent pe trei linii de afaceri: retail, IMM si corporate. BT are peste 8.500 de clienti activi pe segmentul corporate, carora le-a acordat credite in valoare de 500 de milioane de euro.

Sursa: Ziarul Financiar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *