Fonduri structurale absorbite in proportie de 85% pana in 2010

Romania are capacitate de absorbtie de fondurilor structurale de 85 % pana la sfarsitul anului 2010, sustine ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu.

„Experienta pe care o avem pana in prezent ne creeaza premisele ca gradul de absorbtie a fondurilor structurale sa fie de peste 80 la suta. Speram ca la sfarsitul anului 2010 Romania va putea sa raporteze un grad de absorbtie de 85 la suta”, a afirmat Vladescu.

Odata cu aderarea la Uniunea Europeana, Romania trebuie sa dea dovada de mult mai multa transparenta si eficienta decat pana cum.

Sectoarele pe care trebuie sa se puna accentul sunt dezvoltarea agriculturii, a industriei, precum si cresterea veniturilor populatiei, toate acestea putand fi realizate printr-o absorbtie cat mai mare a fondurilor structurale.

In perioada 2007- 2013, Romania va primi de la Uniunea Europeana fonduri structurale si de coeziune de peste 20 miliarde euro, pentru care Romania va asigura o cofinantare de circa cinci miliarde euro.

Sursa: Rompres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *