Asociatia Grupul Ecologic de Colaborare – GEC Bucovina a semnat la sfarsitul lunii decembrie 2006 contractul de finantare pentru implementarea proiectului „Valori europene pentru tinerii de langa frontiere”.
Perioada de derulare este: decembrie 2006 – noiembrie 2007.
Proiectul se va derula in Romania,
Regiunea Nord-Est, Judetul Suceava, in localitati apropiate de granita cu Ucraina – granita a Uniunii Europene, in scopul informarii europeane specifice, prin dezvoltarea unei imagini concrete a integrarii europene, adaptate specificului grupului tinta si zonei de implementare.
Proiectul se adreseaza unui numar de aproximativ 5000 de tineri din localitatile judetului Suceava situate in apropierea noii granite a Uniunii Europene din: Radauti (municipiul cel mai apropiat de granita), Siret si Vicovu de Sus (orasele cele mai apropiate de granita), Vicovu de Jos, Bilca, Galanesti si Fratautii Vechi (comune in apropierea granitei).