Fondurile europene furate

O serie de persoane din Iasi au fost trimise in judecata de DLAF fiind suspecte de fraudarea unui proiect finantat cu fonduri UE.

Trei sferturi dintre proiectele nationale finantate din fonduri europene care au fost controlate de Departamentul de Lupta Antifrauda (DLAF) sunt suspecte de frauda.

Asa arata bilantul pe anul trecut prezentat de seful institutiei, Tudor Chiuariu. Pe parcursul anului 2006, DLAF a efectuat 87 de controale privind obtinerea, derularea si utilizarea fondurilor provenite din programele de asistenta financiara nerambursabila ale Uniunii Europene. In 64 dintre cazuri institutia a constatat posibile fraude si a inaintat dosarele procurorilor anticoruptie.

Valoarea totala a proiectelor controlate se ridica la aproximativ 145 milioane euro. „Eficienta activitatii noastre este data de faptul ca in peste 80% din cazurile inaintate procurorilor, acestia au confirmat constatarile inspectorilor DLAF. In acelasi timp, suntem pregatiti sa asiguram protectia fondurilor postaderare pe care Romania le va primi in calitate de stat membru”, a declarat Tudor Chiuariu, seful DLAF.

Conform raportului institutiei, in urma controalelor DLAF efectuate anul trecut, a fost inceputa urmarirea penala in 18 cazuri si au fost trimise in judecata 9 persoane, care risca pedepse cu inchisoarea de pana la 20 de ani.

In ceea ce priveste regiunea Nord-Est, Chiuariu a precizat ca in decursul lui 2006 au fost realizate 11 controale la beneficiarii de fonduri europene. Valoarea totala a proiectelor verificate a fost de 21 milioane euro.

Potrivit bilantului, la nivelul judetului Iasi au fost desfasurate 3 controale privind posibile fraude cu fonduri europene, iar dosarele au fost inaintate procurorilor anticoruptie. In unul dintre aceste dosare, persoanele vinovate au fost deja trimise in judecata si au fost dispuse masurile necesare pentru recuperarea prejudiciilor, iar in alt caz s-a dispus inceperea urmaririi penale.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *