Romania – penultimul loc la fraudarea banilor europeni

Romania se afla pe penultimul loc in topul celor 12 noi state membre ale UE, la fraudarea fondurilor europene, cu un procent fraudat de 1,54 din totalul sumelor acordate, fata de Lituania cu 0,65% din fonduri fraudate, locul intai fiind ocupat de Cehia cu 91,38% fraude din sumele alocate de UE.

„Avem cel mai apreciat departament antifrauda din cele 12 noi state membre ale Uniunii Europene”, a declarat seful DLAF, Tudor Chiuariu, cu ocazia bilantului institutiei pe anul 2006.

Seful Departamentului de Lupta Antifrauda a precizat totdata ca proiectul cu cea mai mare valoare, verificat de DLAF in 2006, a fost cel referitor la Parcul Industrial Hemeius, care a beneficiat de fonduri europene in valoare de sapte milioane de euro.

Lucrarile de la Parcul Industrial Hemeius au intrat in atentia Oficiului European de Lupta Antifrauda (OLAF), institutia Uniunii Europene care controleaza utilizarea fondurilor comunitare, care a cerut autoritatilor romane sa demareze un control. Licitatia, castigata de firma greceasca Diekat, a ridicat semne de intrebare. Diekat a subcontractat ulterior o parte din lucrari firmei Conimpuls, a lui Sergiu Sechelariu, care detinea la acea vreme functia de secretar de stat.

„In afacere sunt implicati atat Sergiu Sechelariu cat si Irina Jianu (asociata cu Sechelariu la firma Conimpuls n.r.), iar dosarul se afla la DNA, a declarat Ciuariu.

Departamentul de Lupta Antifrauda a trimis in 2006, la DNA, 49 de dosare, mai mult decat dublu comparativ cu 2005, cand DNA a primit 21 de sesizari. La sfarsitul lui 2006, noua persoane erau trimise in judecata pentru fraudarea fondurilor europene iar sapte erau condamnate, iar valoarea sumelor recuperate a fost de 1,8 milioane de euro. In anul 2005, nici o persoana nu a fost trimisa in judecata in urma sesizarilor DLAF.

DLAF a facut anul trecut 87 de controale privind obtinerea si utilizarea fondurilor europene, dintre care 82 au fost finalizate – de cinci ori mai multe comparativ cu 2004 (14 controale) si de doua ori mai multe comparativ cu 2005 (43 de controale). Din cele 82 de dosare finalizate, in 64 au fost identificate posibile fraude, in zece – nereguli, iar opt nu s-au confirmat.

Din ce 64 de dosare in care au fost constatate posibile fraude, 49 au fost trimise la DNA, iar 15 la alte parchete. DNA a finalizat 17 dosare din cele primite de la DLAF – 14 cu inceperea urmaririi penale, intr-un dosar au fost dispuse sanctiuni administrative, iar doua au fost solutionate cu neinceperea urmaririi penale.

Valoarea totala a proiectelor finantate din fonduri europene, verificate in 2006, a fost de 145 de milioane de euro, in timp ce in 2005 au fost verificate proiecte in valoare de 72 de milioane de euro, iar in 2004 – de 50 de milioane de euro. DLAF a pregatit anul trecut 328 de specialisti in gestionarea si controlul fondurilor UE si, in premiera, 25 de magistrati – dintre care 14 procurori – au urmat stagii de pregatire in acelasi domeniu.

Sursa: Banii Nostri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top