FNGCIMM a redus comisioanele de garantare pentru intreprinzatori

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM SA) a scazut nivelul comisioanelor de garantare practicate pentru anul 2007.

Astfel, pentru garantiile acordate pentru finantari pe termen scurt, mediu si lung in cadrul conventiilor plafon incheiate cu bancile partenere, ca si pentru garantiile acordate pe termen scurt in cadrul conventiilor de garantare sau de garantare-finantare, comisionul de garantare este de 1,5%/an, indiferent de moneda in care se acorda garantia.

In cazul conventiilor de garantare, pentru garantii pe termen mediu si lung in lei, valoarea comisionului este de 2%/an iar in valuta de doar 1,6%/an.

Reducerea si standardizarea comisioanelor simplifica procedurile de lucru si imbunatatesc colaborarea cu bancile partenere. De asemenea, din perspectiva intreprinderilor mici si mijlocii, aceasta scadere conduce la o finantare in conditii simple, standardizate, la costuri reduse.

Infiintat in 2001, FNGCIMM SA are ca actionar unic statul roman, reprezentat de Agentia Nationala pentru IMM si Cooperatie. Misiunea FNGCIMM este acordarea de garantii pentru instrumentele de finantare (credite pentru investitii si capital de lucru) contractate de IMM de la banci comerciale sau din alte surse, abilitate de lege, si acordarea de finantari directe catre IMM-uri. De asemenea, fondul garanteaza scrisori de garantie bancara.

Beneficiari eligibili ai Fondului sunt persoanele fizice/asociatiile familiale autorizate sa desfasoare activitati economice, precum si persoanele juridice care indeplinesc cumulativ conditiile prevazute de Legea 346/2004 pentru IMM, respectiv numar mediu anual de salariati mai mic de 250, cifra de afaceri anuala de pana la 50 milioane de euro si active totale de pana la 43 milioane de euro. In plus, beneficiarii eligibili trebuie sa aiba capital social majoritar privat, capacitate de rambursare a obligatiilor de plata asumate si sa nu figureze cu datorii restante la bugetele de stat sau la banci.

Pentru mai multe informatii:

FNGCIMM SA

Adresa: Strada stefan Iulian nr.38

Sector 1, Bucuresti

Telefon/ fax 310.18.74/310.18.57.

Sursa: Redactie Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top