Contractul pentru strategia de dezvoltare a Iasului a fost semnat

In 22 de saptamani, Iasul va avea o strategie de dezvoltare pe termen lung.

Primarul Iasului, Gheorghe Nichita, a semnat contractul cu firma Heute Finance, din Olanda, pentru realizarea Strategiei de Dezvoltare „Orizont 2020”.

„Tot timpul au fost discutii legate de faptul ca Iasul nu are o documentatie care sa defineasca foarte clar care sunt directiile de dezvoltare ale orasului. Initial, am vrut ca acesta strategie sa fie realizata de specialistii Primariei iesene, in colaborare cu reprezentantii altor institutii. Prin urmare, in anul 2005 s-a creat un Comitet Director din care faceau parte reprezentanti ai municipalitatii, Consiliului Judetean, rectorii universitatilor iesene si consilieri locali, dar, pentru ca nu s-a ajuns nicaieri, am decis sa scoatem la licitatie acest proiect!”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.

Edilul iesean a adaugat ca, pana acum, niciun oras din tara nu are o astfel de strategie. Mai mult, documentatia poate fi folosita de specialistii Primariei iesene pentru atragerea de fonduri structurale. Valoarea contractului este de 210.000 de euro, fara TVA.

Potrivit declaratiilor lui Hank Pronce, reprezentant Heute Finance, compania are experienta in domeniu, realizand strategii asemanatoare in tari precum Franta, Marea Britanie si Ungaria.

Sursa: Jurnalul de Est

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *