Beneficiarii Programului SAPARD vor depune cererile de plata la resedintele de judet

Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a finalizat modificarea procedurii de primire a cererilor de plata pentru proiectele finantate prin Programul SAPARD.

Astfel, in maxim o luna, beneficiarii vor putea cere rambursarea cheltuielilor efectuate in cadrul proiectelor SAPARD adresandu-se direct Oficiilor Judetene de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit aflate in resedintele de judet.

O consecinta imediata a acestei modificari este scurtarea timpului intre depunerea cererii de rambursare si plata efectiva.

Reamintim ca procedura existenta pana in prezent prevede ca cererile de plata se depun la Centrele Regionale de care apartine judetul in care se deruleaza investitia. Termenul maxim de procesare a documentelor este de 40-50 de zile.

Din momentul in care noua procedura va intra in vigoare, termenul maxim se va reduce la maxim 30 de zile.

Nu in ultimul rand si costurile aferente deplasarii beneficiarilor pentru depunerea cererilor se vor reduce.

„Este inca un pas important pe care Agentia il face in descentralizarea si in facilitarea accesului la fondurile comunitare. Pot spune ca, in cazul in care vorbim despre plati aferente achizitiilor simple (utilaje, servicii), beneficiarul va primi banii in mai putin de 30 de zile”, a declarat Dan Gherghelas, directorul general adjunct al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit.

Precizam ca acest sistem va fi implementat atat pentru proiectele care vor fi finantate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR), nu numai pentru cererile de plata, cat si pentru depunerea propriu-zisa a proiectelor.

Totodata, pentru indeplinirea obiectivelor de absorbtie a fondurilor SAPARD, Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit a intensificat monitorizarea proiectelor aflate in derulare si a termenelor de implementare ale acestora. In acest scop, Agentia nu va mai accepta prelungiri ale termenelor prin Acte aditionale la Contract, decat in situatii bine justificate.

Incepand cu august 2006 pentru Programul SAPARD nu au mai fost primite cereri de finantare din cauza epuizarii fondurilor alocate Romaniei in perioada 2000-2006.

Pana la aceasta data, APDRP a aprobat pentru finantare 4.792 de proiecte in valoare de 1,51 miliarde de euro fonduri SAPARD, iar platile efectuate se ridica la 730 milioane de euro.

Agentia va putea efectua rambursari pana in luna noiembrie 2008.

Sursa: Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *