Consiliul Concurentei investigheaza Raiffeisen Bank si Raiffeisen Leasing

Consiliul Concurentei a declansat o investigatie din oficiu privind posibila punere in aplicare a unei operatiuni de concentrare economica inainte de emiterea de catre Consiliul Concurentei a unei decizii, de catre Raiffeisen Bank SA si Raiffeisen Leasing International GmbH.

Raiffeisen Bank SA si Raiffeisen-Leasing International Gesellschaft mbH au realizat o operatiune de concentrare economica in anul 2002 prin achizitionarea societatii Camionaval Leasing Company SRL, operatiune ce a a fost notificata in urma interventiei Consiliului Concurentei in anul 2006. La data de 7 decembrie 2006, Consiliul Concurentei a emis o Decizie de neobiectiune privind concentrarea notificata.

In conformitate cu prevederile legislatiei in vigoare, este interzisa punerea in aplicare a unei operatiuni de concentrare economica pana la emiterea de catre Consiliul Concurentei a unei decizii.

Investigatia autoritatii de concurenta are ca obiect analiza posibilei incalcari a art. 15 alin. (4) din Legea concurentei de catre Raiffeisen Bank SA si Raiffeisen Leasing International GmbH in perioada scursa de data achizitionarii societatii Camionaval Leasing Company SRL si pana la data de 7 decembrie 2006, data emiterii Deciziei de neobiectiune.

Sursa: Bank News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *