In martie, BTL continua informarea IMM-urilor la Constanta si Tulcea

Agentia de publicitate BTL Design isi continua programul de conferinte destinate solutiilor pentru IMM-uri.

Dupa ce anul trecut au avut loc 10 conferinte pentru intreprinderile mici si mijlocii, menite sa-i pregateasca pe intreprinzatori de aderare, agentia BTL Design a pregatit pentru anul acesta o lista cu douasprezece judete in care va face etapa: Timis, Hunedoara, Constanta, Tulcea, Mures, Brasov, Iasi, Suceava, Sibiu, Valcea, Olt si Arges.

Reprezentantii IMM-urilor din cele douasprezece judete vor avea ocazia sa dialogheze in cadrul acestor evenimente cu reprezentantii societatilor care le ofera solutii de infrastructura de afaceri precum si solutii de finantare, pentru ca integrarea sa le fie mai usoara.

2007 este un an important, in care intreprinzatorii vor trebui sa fie vigilenti si sa se foloseasca de toate parghiile economice ce le sunt la indemana pentru a putea fi competitivi pe o piata noua comuna.

Accesul IMM-urilor in sala este liber si gratuit, la toate conferintele organizate de BTL Design, acestea fiind concepute pentru a le aduce mai aproape solutii pentru a face fata provocarilor integrarii cu afacerea proprie.

Dupa etapele Timisoara si Deva, care au avut loc in luna februarie si au strans reprezentanti a peste 200 de IMM-uri din zona, este randul judetelor Constanta si Tulcea sa fie gazdele evenimentelor pentru intreprinderi mici si mijlocii.

Sala Ovidiu a hotelului Ibis va gazdui la Constanta, pe 21 martie, lucrarile conferintei. In cuvantul de deschidere au fost invitate a vorbesca autoritatile si organizatorii, printre care: Danut Culetu, Prefectul Judetului Constanta, Radu Stefan Mazare, Primarul Municipiului Constanta, Nicusor Constantinescu, Presedintele Consiliului Judetean Constanta, Mihai Daraban, Presedinte CCINA Constanta, Dumitru Nancu, Director Executiv al OTIMMC Constanta.

A doua zi, pe 22 martie, la Hotelul Delta din Tulcea, vor fi prezenti pentru cuvantul de deschidere: Ioan Boieru, Subprefectul Judetului Tulcea, Popa Octavian, Viceprimarul Municipiului Tulcea, Gheorghe Bunduc, Presedintele Consiliului Judetean Tulcea, Doru Munteanu, Presedinte PIMM Tulcea, Dumitru Nancu, Director executiv al OTIMMC Constanta si un reprezentant Ministerul Finantelor Publice.

Ambele conferinte sunt structurate in doua plenare.

Prima plenara are ca tema solutiile pentru eficientizarea afacerii: solutii de transmisii de date cablu/wireless, solutii comunicatii mobile si fixe, solutii internet, solutii de infrastructura pentru afaceri, solutii de promovare, solutii de resurse umane, solutii de recuperare a creantelor. Si la Constanta si la Tulcea, reprezentantii IMM-urilor prezenti in sala vor avea ocazia sa asculte prezentarile despre „Solutii IT de reducere a costurilor”. Apoi, Gabriela Dura, B2B Marketing Events Manager la UPC Romania va prezenta „Solutii de Internet, Date si Telefonie pentru companii”. Stelian Crisan, Manager DesignIT va explica „Rolul internetului in promovarea serviciilor si produselor”. In final, Ion Radu, Manager BTL Design va prezenta „Solutii de recuperarea creantelor comerciale oferite de Coface Romania”.

Un reprezentant Sodexho PASS va vorbi despre metode de recompensare a salariatilor, la Constanta.

Dupa pauza, plenara a doua va aborda solutii financiare pentru dezvoltarea afacerii, si anume: oferte de creditare, programe de finantare, oferte de finantare bancara pentru IMM-uri, finantare din fonduri structurale si de coeziune. Moderator va fi Ion Radu, Manager BTL Design. La Constanta, Eugen Sandu, Director Grup Constanta BRD-Groupe Societe Generale, va prezenta „Solutii de finantare adresate IMM-urilor”. Dumitru Nancu, Director la Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie, Oficiul Teritorial Constanta, va descrie programe de finantare adresate IMM-urilor.

Cristina Daniela Grosu, reprezentant al FNGCIMM Constanta va explica modalitati de garantare si finantare destinate IMM-urilor.

In continuare, Iuliana Topoleanu expert la Ministerul Integrarii Europene, va prezenta „Programul Operational Regional 2007-2013”, iar Cristina Manescu, Cristina Manescu, Director Executiv la Centrul pentru Educatie Economica si Dezvoltare din Romania, va face o expunere cu tema „Finantare europeana pentru IMM, in prezent si in viitor”
La Tulcea, in plenara financiara, un reprezentant CEC va face o prezentare pentru IMM-uri. Dumitru Nancu, Iuliana Topoleanu si Cristina Manescu vor avea interventii ca si la Constanta, iar Nicolae Mihalcea, reprezentant FNGCIMM Tulcea, va explica modalitati de garantare si finantare destinate IMM-urilor.

Dupa cum ne-au obisnuit deja, conferintele organizate de BTL Design sunt o platforma foarte eficienta de comunicare intre intreprinzatori si furnizorii de solutii.

IMM-urile sunt dornice de informatie si avide de a sti ce solutii pot adopta pentru a face ca afacerea lor sa fie cat mai competitiva si a castiga un avantaj in business.

Forumurile se incheie prin sesiuni de intrebari si raspunsuri, care sunt de obicei foarte animate si interactive.

Conferintele se vor incheia prin tombole cu premii surpriza oferite de organizatorii si sponsorii evenimentului, pentru intreprinzatorii prezenti in sala.

Partener principal al evenimentului este UPC. In calitatea de parteneri de eveniment vor fi prezenti: Coface Romania, BRD-SGS, Sodexho PASS, CEC, Design IT, BTL Promotion, ANIMMC, CEED.

In activitatea de promovare s-au implicat urmatorii parteneri media: Finantare.ro, revista Bilant, SmartFinancial.ro, SmartBank.ro, Kiss FM, Radio Delta, Radio Sky, Cuget Liber.

Pentru mai multe informatii:

Otilia Petcu, Director Evenimente BTL Design
Telefon: 021 2525 882

E-mail: [email protected]

BTL Design.

Sursa: BTL Design

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *