Om de afaceri, deferit Justitiei pentru incercarea de a obtine nelegal fonduri SAPARD

Ion Dulugeac, administratorul unor societati de turism, a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie, intr-un al doilea dosar, fiind acuzat ca ar fi incercat obtinerea nelegala de fonduri SAPARD in valoare de peste 1,3 milioane de euro.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au dispus trimiterea in judecata a lui Ion Dulugeac – om de afaceri si administrator la SC „Academia Ecvestra Mogosoaia” SRL, SC „Horse Sport Centrum” SRL, SC „Dulu Tours” SRL si SC „Clubul de Turism Ecvestru” SRL Mogosoaia – pentru tentativa de folosire sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete si fals in inscrisuri sub semnatura privata.

Potrivit unui comunicat al DNA, in perioada mai 2004 – 2005, Dulugeac a facut demersuri pentru a obtine suma de 1.331.648 de euro din bugetul Comunitatilor Europene, pe baza unor documente si inscrisuri care atestau date nereale sau care erau falsificate. Concret, a solicitat finantarea nerambursabila din fonduri SAPARD a unui numar de sapte proiecte, prezentand Agentiei SAPARD (autoritatea contractanta) un numar de 65 de documente inexacte (memoriu justificativ, planul de afaceri), precum si inscrisuri (contracte de furnizare, contracte de prestari servicii turism ecvestru, bilanturi contabile, oferte de contractare, inscrisuri notariale etc.) pe care, in prealabil, le-ar fi falsificat.

In cadrul programului finantat din fonduri europene SAPARD este prevazuta acordarea asistentei financiare nerambursabile pentru sustinerea investitiilor in exploatatiile agricole, intre care si proiecte de turism rural, componenta pentru care Ion Dulugeac a formulat sapte cereri de finantare, precizeaza DNA.

In materia finantarilor nerambursabile din fonduri europene exista reguli foarte stricte din cauza ca potentialilor beneficiari nu li se solicita prezentarea unor garantii materiale (de exemplu, instituirea unei ipoteci ca in situatia creditelor bancare), aplicandu-se cu precadere principiul bunei credinte in executarea conventiilor. In acest sens, cererea de finantare care contine documente justificative trebuie sa fie completa si conforma cu realitatea, raspundere care revine solicitantului, mai arata DNA. In acest caz, Dulugeac ar fi falsificat mai multe documente pe care le-a folosit la Agentia SAPARD, intrucat nici societatile comerciale pe care le detinea si nici proiectele propuse pentru finantare nu indeplineau criteriile de eligibilitate.

„Proiectele vizau dezvoltarea potentialului turistic rural la portile Bucurestiului (respectiv din localitatea Gherghita) si programe de recreere si refacere pentru locuitorii din Capitala si din imprejurimi, dar si a turistilor straini, prin sporturi ecvestre – agrement, lectii de calarie, dresaj, un program medical pentru persoanele cu handicap. De asemenea, se avea in vedere achizitionarea a zece cai de agrement, zece echipamente complete de echitatie, a unor microbuze, achizitionarea a zece dormitoare complete, mobilier pentru restaurant cu 80 de locuri, echipament IT si TV pentru 20 de camere”, se arata in comunicatul DNA.

Expertii SAPARD au respins proiectele de finantare din cauza ca au gasit neconcordante intre bilantul depus si cel aflat pe pagina de internet a Ministerului Finantelor Publice.

In 6 noiembrie 2006, Ion Dulugeac a mai fost trimis in judecata de procurorii DNA intr-un alt dosar pentru obtinerea nelegala de fonduri europene.

Sursa: Gandul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *