BCR incurajeaza platile electronice din cont bancar

Banca Comerciala Romana (BCR) modifica, incepand de luni, 21 mai, politica de comisioane pentru produsele, serviciile si operatiunile retail, in sensul stimularii platilor electronice din cont bancar.

Astfel, BCR modifica valoarea comisionului de depunere numerar in lei in conturi proprii sau ale altor clienti BCR (persoane fizice, persoane fizice autorizate sau persoane juridice), la ghiseele bancii, la nivelul de 1 RON/operatiune.

Fac exceptie:

– depuneri de numerar efectuate in scopul constituirii/alimentarii de depozite/conturi de economii sau in scopul achizitionarii de certificate de depozit;

– depuneri efectuate de catre persoane fizice reprezentanti/delegati ai persoanelor juridice in conturi de persoane juridice.

BCR introduce comisionul pentru plati in numerar in lei la ghiseele bancii, reprezentand contravaloarea facturilor/contractelor etc. de furnizare utilitati/prestare servicii/vanzare produse pe care o persoana fizica o datoreaza unei persoane juridice/persoane fizice autorizate client al BCR, in valoare de 1,5% minim 5 RON/operatiune. Comisioanele aferente operatiunilor efectuate in baza Conventiilor incheiate intre banca si beneficiarul sumelor pana la data intrarii in vigoare a noilor reglementari, se platesc conform prevederilor acestor conventii. In cazul in care facturile de utilitati/servicii sunt platite prin intermediul cardului de la ATM, comisionul este ZERO.

De asemenea, BCR modifica comisionul pentru operatiunea de retragere numerar in lei la ghisee la 0,4% minim 3 lei (RON). Clientii bancii pot plati, in schimb, un comision semnificativ mai mic daca retrage numerar de la ATM, utilizand un card BCR. Comisionul in aceasta situatie este de 0,2% minim 0,2 lei (RON)/operatiune. Daca posesorul de card este salariat bugetar, student sau pensionar comisionul este ZERO.

Totodata, se introduce comisionul de modificare/anulare a instructiunilor de plata si/sau mandatului dat bancii prin Direct Debit si Standing Order in valoare de 2 lei (RON)/operatiune. Comisionul se aplica clientilor care vor incheia contracte cu banca privind plata prin Standing Order sau de mandat privind plata prin debitare directa dupa intrarea in vigoare a noilor reglementari.

In domeniul cardurilor de credit in lei, BCR anuleaza comisionul de 12,5 lei (RON) pentru emitere, emitere initiala, reinnoire si emitere suplimentara pentru utilizator autorizat, comisionul pentru deschidere de cont, de 2,5 lei (RON) si comisionul de interogare la Biroul de Credit, de 5 lei (RON). In consecinta, emiterea cardului de credit este practic gratuita.

Totodata, banca creste comisionul de mentenanta anuala de la 12,5 RON la 24 RON, acesta urmand a se plati dupa un an de utilizare a cardului.

De asemenea, banca creste nivelul dobanzii pentru cardurile de credit existente in bilant si in afara bilantului cu 1,90 p.p. In acelasi timp modifica comisionul de intarziere la plata la 5% minim 30 lei (RON) si reduce perioada pentru care banca elibereaza gratuit duplicatul extrasului de cont, de la 6 luni la 3 luni.

Pentru cardul de credit in EURO – BCR MasterCard GOLD – BCR majoreaza plafonul de retragere de numerar la 1.500 EURO/zi.

Sursa: Redactie Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *