Camin cultural neobisnuit finantat de Ministerul Culturii

Primarul localitatii buzoiene Mihailesti s-a ambitionat sa ramana in istorie si s-a gandit sa ctitoreasca in centrul comunei un camin cultural neobisnuit. Este vorba despre o constructie din sticla si metal, cum numai in metropolele moderne s-au mai vazut. Edificiul se afla de aproape un an in stadiul de proiect, iar saptamana aceasta primarul din Mihailesti a primit vestea ca Ministerul Culturii a acceptat sa-i finanteze constructia.

Stan Stan este primar in Mihailesti din 2004. Pana atunci, a fost director de camin cultural la Florica, sat care si-a declarat recent independenta de Mihailesti, devenind comuna. Acum, localitatea pe care o pastoreste nu are un spatiu pentru organizat petreceri, discoteci ori proiectii de filme. S-a gandit sa cladeasca una in centrul comunei si a solicitat un proiect. A optat pentru ceva de domeniul SF: „Are un aspect mai modern pentru ca, fiind si in centrul comunei, am zis sa incepem si noi sa schimbam aspectul satului. Nu mai voiam forma clasica de camin cultural, care e perimata”, spune primarul Stan Stan, in timp ce, entuziasmat, expune proiectul pe ecranul unui laptop.

Zilele trecute, i s-a adus la cunostinta ca proiectul futurist a fost agreat de Ministerul Culturii si vor primi o prima transa. Vechiul camin cultural din Mihailesti a fost grav avariat la cutremurul din 1977, a fost demolat in scurt timp si niciunul dintre primarii localitatii nu a mai reusit sa il reconstruiasca de atunci.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *