UniCredit si HVB Tiriac au finalizat procesul de fuziune

Noua institutie de credit va concura cu Raiffeisen Bank pentru locul trei in clasamentul celor mai importante banci din Romania.

Fuziunea subsidiarelor bancare ale UniCredit Group in Romania, HVB Tiriac Bank si UniCredit Romania, s-a finalizat prin crearea unei noi institutii financiare, UniCredit tiriac Bank. In urma fuziunii internationale dintre grupurile HVB si UniCredit, anuntata in urma cu doi ani, procesul din Romania este unul dintre primele finalizate in regiunea Europei Centrale si de Est.

Pentru conducerea noii banci a fost desemnata o echipa formata din Rasvan Radu, presedinte executiv, sustinut de vicepresedintele responsabil de Divizia Corporate, Melih Mengu, si Andreas Gschwenter, vicepresedinte responsabil de Divizia de operatiuni si business support. Totodata, din echipa de management fac parte si Marco Cravario, vicepresedinte responsabil de Divizia financiara, si Armin Huber, vicepresedinte responsabil de Divizia risc. Dan Pascariu este presedintele Consiliului de Administratie.

HVB Bank avea parteneriate cu companiile mari si multinationale, avand un portofoliu semnificativ de clienti germani si austrieci, dar si de clienti din categoria Private Banking. Banca Tiriac era un jucator puternic indeosebi pe segmentul persoanelor fizice si al IMM, in timp ce UniCredit Romania se concentrase pe companiile romanesti de dimensiuni medii, dar si pe investitorii din Italia si Turcia.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top