Firmele din Bucuresti-Ilfov pot castiga proiecte prin POR in alte regiuni de dezvoltare

Recent, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB), in colaborare cu Universitatea Politehnica Bucuresti, a organizat forumul international cu tema „Dezvoltarea inovativa regionala bazata pe cooperarea intre universitati, institute de cercetare si intreprinderi”, din cadrul programului REFORM.

Programul isi propune intelegerea, la nivel regional, a nevoilor particulare pentru asigurarea dezvoltarii activitatii de cercetare, dezvoltare tehnologica si pentru investitii, initierea unor planuri de actiune in cadrul carora va fi promovata infrastructura necesara punerii in practica a politicilor de cercetare si dezvoltare tehnologica, precum si punerea la punct a unor scenarii regionale pentru dezvoltare economica si a unui scenariu european global. La eveniment au participat reprezentanti ai sistemului cameral, autoritatilor centrale si locale, patronatelor si asociatiilor profesionale, precum si specialisti din institute de cercetare, cadre universitare si oameni de afaceri. Au fost prezenti, de asemenea, invitati din strainatate care au impartasit auditoriului din experienta in domeniul dezvoltarii sustenabile bazate pe inovatie a unor tari precum Elvetia, Israel sau Polonia.

In contextul in care Uniunea Europeana acorda sprijin financiar pe regiuni, principalul scop al forumului de la Bucuresti l-a constituit dezvoltarea unei initiative regionale de cooperare intre universitati, institute de cercetare si firme, in vederea cresterii gradului de absorbtie a fondurilor de la Uniunea Europeana la nivelul regiunii de dezvoltare Bucuresti Ilfov.

Vorbitorii au reliefat faptul ca atata vreme cat firmele nu sunt orientate catre cercetare si dezvoltarea inovarii, accesul la fondurile europene se va mentine la un nivel scazut. De asemenea, in prezent, firmele romanesti sunt rareori implicate in activitati de acest tip, avand o capacitate inovativa redusa. Astfel, potrivit prof. univ. Andrei Szuder din cadrul Politehnicii bucurestene, in Romania se aloca in prezent doar 0,2% din PIB pentru cercetare-dezvoltare, fata de valoarea de 1,3% inregistrata la nivelul UE. Printre dificultatile cu care se confrunta tara noastra se mai pot adauga nivelul redus de cooperare intre cercetarea universitara si industrie, precum si numarul mic al cercetatorilor (0,5 la 1000 locuitori in Romania, fata de 2,5-2,8 cat se inregistreaza in UE). De asemenea, potrivit dipl. ec. stefan D. Popa, presedintele director general al CCIB, institutele de cercetare romanesti se confrunta cu o penurie cvasipermanenta de fonduri. „Problema reducerii timpului intre momentul cercetarii si momentul aplicarii ne preocupa foarte mult, intrucat in Romania perioada este mare comparativ cu cea din tarile UE“, a aratat dipl. ec. stefan D. Popa.

O solutie pentru problemele cercetarii poate fi utilizarea, pe o scara mai larga a platformelor tehnologice, instrumente prin care firmele interesate de o tema de cercetare vin in contact cu institutele capabile sa intocmeasca proiectul si cu institutiile care sa-l finanteze.

Desi firmele din Bucuresti-Ilfov nu vor putea accesa decat circa 8% din cele 4,5 miliarde euro alocate Programului Operational Regional pentru proiecte ce vor fi puse in practica in aceasta regiune din cauza metodologiei de alocare a fondurilor pe regiuni de dezvoltare (invers proportional cu nivelul PIB-ului inregistrat in regiune), acestea vor avea sansa, potrivit reprezentantilor Ministerului Dezvoltarii Regionale, sa castige proiecte in alte regiuni de dezvoltare. De asemenea, aceste firme pot accesa fonduri de suport direct, precum si fonduri indirecte (de exemplu fonduri structurale), pentru cercetare-dezvoltare in cadrul altor programe. Un exemplu in acest sens este programul de crestere a competitivitatii, a carui Autoritate de Management este Ministerul Economiei si Finantelor.

Forumul de la Bucuresti, parte integranta a programului REFORM, este cel de al treilea, dupa evenimentele pe aceeasi tema din Irlanda si Elvetia. Potrivit prof. univ. Andrei Szuder, tot in cadrul acestui program va avea loc la Bucuresti, in a doua parte a lunii septembrie o actiune de formare profesionala pentru reprezentantii institutiilor cu preocupari in domeniul dezvoltarii regionale, pentru ca, in luna noiembrie, sa se desfasoare, in Polonia conferinta finala a REFORM.

Sursa: Redactie Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *