Finantarea regiunilor sarace ale Europei aduce profit si bogatilor din UE

Luna august poate fi o perioada de incercari grele pentru eurosceptici. Cand se indreapta spre colturi pitoresti ale continentului, dupa luni de dezbateri privitoare la puterile Uniunii Europene, sunt iritati si enervati la culme de nenumaratele panouri care poarta steagul european cu stelute aurii pe fond albastru, anuntand generozitatea UE de a construi un pod, o autostrada sau un sistem de alimentare cu apa.

Acestea sunt indiciile „politicii de coeziune” a Uniunii, un imens plan de redistribuire care va consuma mai mult de o treime din bugetul Uniunii, aproximativ 350 de miliarde de euro in decursul a 7 ani.

De la inceputurile sale, Uniunea a trimis bani unor zone izolate, rurale si sarace, pentru a le ajuta sa ajunga din urma restul regiunilor. Banii ajung, in cea mai mare parte, mai curand la regiuni decat la guverne nationale, existand si recompense pentru realizarea unor proiecte transfrontaliere ce implica mai multe tari. Toate acestea au alimentat mult timp suspiciuni in randul euroscepticilor, ce considera ca fondurile UE regionale reprezinta o strategema menita sa minimalizeze sau sa stearga vechile frontiere nationale, in perspectiva unei Europe federale.

Euroscepticii sunt in prezent deosebit de indignati de zecile de miliarde de euro care sunt transferate anual dinspre „vechea Europa” bogata spre cei mai noi membri ai Uniunii.

Intr-adevar, Comisia Europeana a creat o clientela de actori regionali care se invart in jurul Bruxelles-ului, si care nu au incredere in finantele nationale. Insa statele natiuni sunt cele care detin controlul. Uniunea Europeana cere intotdeauna ca statele sau regiunile sa ofere si ele fonduri. Dar orice proiect regional care este prea extravagant sau nerealist pentru a atrage partea de fonduri nationale este abandonat, in cele din urma.

Tarile bogate au multe de castigat de pe urma unei piete unice europene, care sustine miscarea libera a oamenilor, bunurilor si capitalului. Exista argumente economice si politice solide in favoarea investirii in partile mai putin dezvoltate ale unei asemenea zone economice deschise. Proiectele UE in regiuni sarace sunt expuse coruptiei si risipei asa cum se stie bine, insa riscurile sunt echilibrate de rata inalta a beneficiilor. Atunci cand sunt investite fondurile corecte in noii membri, se pot crea noi piete si noi consumatori, pot fi stabilizate democratii fragile si poate fi limitat riscul unei migrari masive, necontrolate, in cadrul Uniunii.

Disputa nu consta in faptul ca UE transfera bani de la tarile bogate la noii veniti mai saraci, ci ca recicleaza sume mari inapoi spre economiile prospere. Unele dintre tarile din UE care nu sunt deloc sarace recupereaza zeci de miliarde de euro. Aceasta, de obicei, deoarece au unele regiuni relativ sarace.

In cursul negocierilor prelungite privitoare la actualul buget, Olanda, Suedia si Marea Britanie (toate fiind tari care recupereaza putin din politica de coeziune) au luat drept baza raportul Sapir din 2003 privitor la situatia financiara a UE si au propus ca tarile bogate sa plateasca pentru propriile proiecte regionale, Bruxelles-ul urmand sa nu mai intervina intr-o masura atat de mare. Insa nu au avut succes.

Mai mult, bugetul UE pentru 2007- 2013 include un nou proiect conceput de Comisia Europeana, de a distribui bani (adeseori sume mici) tuturor regiunilor UE, chiar si celor mai bogate. In cadrul rubricilor gemene referitoare la „competitivitate si locuri de munca” si „cooperare transnationala”, comisia va cheltui peste 50 de miliarde de euro in decursul a sapte ani, in tari prospere.

Atunci cand li se cere justificarea unor astfel de politici ale cheltuielilor, oficialii Comisiei vorbesc despre eficienta cheltuirii banilor in regiuni. Discutia ramane dechisa: Bruxellesul este un generator teribil de hartogarie si intruniri, chiar si atunci cand sunt de alocat fonduri modeste. Iar acest aspect este irelevant, in orice caz. Spre exemplu, Marea Britanie a promis ca daca i se va permite sa isi finanteze propriile proiecte, banii vor circula in continuare prin institutiile regionale si locale.

Mai revelator, oficialii europeni vorbesc despre nevoia de a finanta din abundenta fiecare colt al UE. Oamenii din regiunile bogate trebuie totodata sa vada roadele fondurilor de coeziune, in caz contrar ar putea avea impresia ca trimit bani vecinilor mai saraci si ajung sa vada in UE nimic altceva decat o masina de emis reguli si reglementari plictisitoare.

Bruxelles-ul trateaza „vizibilitatea” cu toata seriozitatea. Regulile pentru fondurile regionale includ instructiuni cu privire la designul acelor panouri care ii irita atat de mult pe eurosceptici: cel putin un sfert din semn trebuie sa fie constituit din steagul Uniunii Europene, precum si din numele fondului european implicat, preferabil impreuna cu sloganul: „Investim in viitorul dumneavoastra”. In plus, fiecare organism guvernamental regional sau central care gestioneaza proiecte finantate de UE trebuie sa marcheze Ziua Europei (9 mai) afisand steagul european timp de o saptamana.

Sursa: Rompres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *