Populatia si firmele din Bucuresti au peste o treime din creditele date pana in iunie

Bucurestenii si firmele din capitala au imprumutat, pana la sfarsitul lunii iunie a acestui an, echivalentul a 36,85 miliarde lei, suma ce a reprezentat peste o treime (33,6%) din totalul creditelor in lei si valuta acordate de banci in aceasta perioada.

Bucurestenii au fost urmati in clasament de populatia si firmele din judetele Cluj, care au imprumutat echivalentul a 4,71 miliarde lei, Constanta (4,25 miliarde lei), Timis (4,17 miliarde lei) si Brasov (3,52 miliarde lei). In total, locuitorii si firmele din Bucuresti si din cele patru judete mentionate au luat aproape jumatate din creditele acordate de banci in toata Romania.

La polul opus s-au situat persoanele si companiile din judetele Giurgiu, care s-au imprumutat in lei si valuta cu echivalentul a doar 543 milioane lei, Covasna (639 milioane lei) si Tulcea (719 milioane lei).

Creditele in lei si valuta, la nivelul intregii tari, au insumat la finalul lunii iunie 109,66 miliarde lei (35 miliarde euro), iar volumul creditelor in lei a fost mai mare decat cel in valuta.

Firmele au contractat, pana in iunie, credite in lei si valuta care au echivalat cu 57,36 miliarde lei, din care creditele in lei au reprezentat 49,65% (28,48 miliarde lei).

Sursa: NewsIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top