Mures: Pasi importanti in infiintarea Biroului Judetean de Informare pentru Fondurile Structurale

Judetul Mures se afla printre cele 3 judete pilot desemnate de Ministerul Internelor si Reformei Administrative pentru infiintarea de birouri judetene de informare privind fondurile structurale. Institutia Prefectului – Judetul Mures si Consiliul Judetean Mures sunt institutiile partenere, care participa la crearea si functionarea acestui birou.

Aceasta initiativa face parte din Proiectul de infratire Institutionala dintre Romania si Olanda, derulat de Ministerul Internelor si Reformei Administrative – Phare RO/2004/IB/OT/01 – „Coordonarea procesului de descentralizare si deconcentrare de catre administratia centrala”.

Prin activitatea sa, biroul va asigura o absorbtie cat mai buna a fondurilor structurale in judetul Mures, prin oferirea de servicii de informare si consiliere potentialilor beneficiari din sfera autoritatilor publice locale si a societatii civile.

Pana la aceasta data, s-au parcurs o serie de pasi importanti in pregatirea personalului care va face parte din acest birou, intocmirea unei strategii de comunicare si a unui Plan de actiune.

In luna mai 2007, judetul Mures a gazduit seminarul sustinut de experti straini, pentru formarea personalului Birourilor Judetene de Informare privind Fondurile structurale din cele trei judete pilot: Galati, Maramures si Mures.

Pentru parcurgerea acestor etape, am beneficiat de sprijinul specialistilor Unitatii Centrale pentru Reforma Administratiei Publice din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative, precum si a expertilor din Olanda si Ungaria, care au acordat consultanta in elaborarea documentelor strategice si instruirea personalului.

Un pas deosebit de important in crearea unei retele judetene de informare si consiliere pe fonduri structurale, l-a constituit elaborarea si depunerea in luna august 2007, a unui proiect pe Programul PHARE – Fondul de modernizare pentru dezvoltarea administratiei la nivel local, in valoare totala de 103.435 euro, din care fonduri nerambursabile 91.435 euro.

Proiectul isi propune infiintarea de catre Consiliul Judetean Mures in parteneriat cu Institutia Prefectului – Judetul Mures si 10 asociatii intercomunitare microregionale din judetul Mures, a unei retele de centre de informare, care vor dispune de echipamente informatice moderne si personal instruit, pentru a asigura o cat mai buna absorbtie a fondurilor structurale. Reteaua va fi formata din 12 centre, Biroul Judetean de Informare privind fondurile structurale Mures fiind coordonatorul acestei retele.

Prin activitatile sale, proiectul incurajeaza si sustine dezvoltarea locala a comunitatilor, avand un rol important in functionarea asociatiilor intercomunitare microregionale si specializarea personalului acestora, pentru elaborarea si implementarea unui numar cat mai mare de proiecte care vor fi finantate din Fondurile structurale si de Coeziune.

In perioada urmatoare se vor desfasura o serie de actiuni care au in vedere functionarea optima a Biroului Judetean de Informare privind Fondurile structurale:

– Infiintarea Consiliului de Management al Biroului Judetean de Informare privind Fondurile structurale Mures;

– Incheierea unui protocol de lucru intre Institutia Prefectului – Judetul Mures si Consiliul Judetean Mures;

– Crearea unei identitati a Biroului Judetean de Informare privind Fondurile structurale Mures, prin logo, adresa e-mail, site propriu;

– Implementarea Planului de actiuni pentru Biroul Judetean de Informare privind Fondurile structurale Mures, elaborat in cadrul strategiei de comunicare;

– Implementarea proiectului de realizare a unei retele judetene pentru absorbtia Fondurilor structurale, in cazul in care acesta va fi selectat si finantat prin Programul Phare.

Sursa: Prefectura judetului Mures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *