Romania va contribui la finantarea Secretariatului Consiliului Cooperarii Regionale cu 140.000 de euro anual

Romania va contribui la finantarea Secretariatului Consiliului Cooperarii Regionale cu 140.000 de euro anual, incepand cu anul 2008, conform unei Hotarari aprobate de Guvern, in sedinta de miercuri, 5 septembrie.

Consiliul Cooperarii Regionale (CCR) este organizatia internationala care isi va incepe activitatea in 2008 prin preluarea rezultatelor pozitive ale Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.

Statele participante la Pactul de Stabilitate, statele donatoare si Comisia Europeana au convenit restructurarea Pactului prin formarea CCR, care va functiona pe baza unui parteneriat intre statele participante la Pactul de Stabilitate, statele donatoare si Comisia Europeana, depasind astfel paradigma consacrata pentru Pact: state donatoare-state beneficiare.

Secretariatul CCR va functiona la Sarajevo si va fi compus din aproximativ 20 de membri, sub coordonarea unui Secretar General. In afara de Secretariatul plasat la Sarajevo, CCR va dispune de un Birou de Legatura, aflat la Bruxelles care va fi parte integranta a Secretariatului.

Finantarea Secretariatului CCR se asigura de toate statele din regiune, impreuna cu Comisia Europeana si statele donatoare interesate, cu un buget de trei milioane de euro, in perioada 2008-2010, din care un milion va proveni de la statele din regiune, participante la Pactul de Stabilitate, un milion de la Comisia Europeana si unul de la statele donatoare. Romania, alaturi de Bulgaria, Grecia si Turcia, va face parte din grupa de state cu o contributie anuala de 140.000 de euro.

Scopul CCR este acela de a sustine cooperarea regionala in Europa de Sud-Est si de a facilita integrarea europeana si a statelor din regiune. La CCR participa statele din Pactul de Stabilitate: Albania, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Grecia, Macedonia, Muntenegru, Republica Moldova, Romania, Serbia si Turcia. De asemenea, UNMIK/Kosovo va fi membru al CCR cu drepturi si obligatii depline.

Statele donatoare raman ca si la Pactul de Stabilitate: Austria, Elvetia, Finlanda, Germania, Irlanda, Italia, Letonia, Norvegia, Slovenia, Suedia si SUA. Deciziile la nivel CCR se iau in consens intre toate statele participante.

Activitatea CCR se va concentra pe sase domenii prioritare: dezvoltare economica si sociala, infrastructura, justitie si afaceri interne, cooperare in domeniul securitatii, formarea resurselor umane si cooperare parlamentara.

CCR dispune si de o dimensiune operationala, care va asigura identificarea oportunitatilor de cooperare intre statele din zona si va promova proiecte viabile care sa faciliteze dezvoltarea regiunii.

Sursa: Guvernul Romaniei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *