Bacau: Bani pentru turism

CJ Bacau i-a convocat pe primari pentru a-i informa cum pot obtine bani pentru turism.

Vicepresedinte CJ a explicat primarilor cat de importante sunt cultura si traditiile in dezvoltarea comunitatii pe care o pastoresc. Dupa ce i-a informat ca termenul de depunere a proiectelor pentru camine culturale s-a prelungit pana la 10 octombrie, acesta a avut cateva cerinte fata de edili: abonamente la Revista Ateneu pentru bibioteca, sa detina un exemplar al Enciclopediei judetului Bacau, sa achizitioneze carti si sa numeasca un lider local director la caminul cultural.

In a doua parte au fost prezentate axele de finantare si activitatile eligibile care pot obtine fonduri structurale, e vorba de Programul Operational Regional (POR), si prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR).

Edilii pot obtine finantari, daca depun proiecte, pentru reabilitarea bisericilor si a altor cladiri din patrimoniul local, restaurarea frescelor si picturilor, amenajarea cailor de acces, dotarea cu utilitati (apa, canalizare, iluminat), amenajarea de trasee turistice, amenajari peisagistice.

Proiectele pot fi depuse de primarii, ONG-uri, IMM-uri si microintreprinderi, valoarea finantarii fiind intre 500.000 si 25.000.000 de euro.

Alte activitati eligibile sunt captarea si amenajarea de izvoare minerale si saline, namoluri si gaze terapeutice, baze de tratament, amenajarea de obiective (pesteri, mine, vulcani), platforme de campare pentru turistii de week-end, spatii de cazare, refugii montane, parcuri balneare, utilitati, grupuri sanitare si garaje pe langa structurile de cazare.

Se pot construi si piscine, stranduri, terenuri de mini-golf, tenis, echitatie, piste pentru cicloturism, transport feroviar de interes turistic pe ale ferata ingusta, in zone de deal si de munte.

Valoarea proiectelor depuse trebuie sa fie intre 200.000 si 25 de milioane de euro. Sumele sunt mari, iar activitatile foarte diverse, conditia principala fiind sa aiba legatura cu dezvoltarea turismului in zona.

Sursa: Desteptarea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *