Fondurile europene pentru dezvoltare rurala vin in decembrie sau ianuarie

Primele fonduri pentru dezvoltare rurala vor veni numai dupa aprobarea Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2007-2013, in luna decembrie sau la inceputul lunii ianuarie, a declarat Cornelia Harabagiu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

„Din acesti bani vom acorda un avans de 20 la suta pentru beneficiarii publici sau privati care au depus proiecte pe patru masuri din PNDR propuse de noi si agreate de CE”, a precizat Harabagiu.

Desi proiectele de finantare pe cele patru masuri ale PNDR vor putea fi depuse la finalul lunii octombrie, contractele de finantare vor fi semnate abia dupa aprobarea PNDR.

Reprezentantii Ministerului Agriculturii au declarat ca lanseaza campania de depunere a proietelor mai devreme de aprobarea efectiva a PNDR, deoarece sunt o serie de proiecte de investitii depuse inca din 2006 pe programul Sapard care au ramas fara bani si practic ar putea fi finantate din masurile PNDR.

Cele patru masuri din PNDR pentru care se vor putea depune proiecte din 2007 vizeaza sprijinul pentru zonele montane (defavorizate), managementul resurselor naturale in agricultura si silvicultura, masura de renovare si dezvoltare a satelor si modernizarea exploatatiilor agricole.

Aceste masuri beneficiaza in urmatorii sapte ani de peste 4,6 miliarde de euro, numai pentru 2007 fondurile alocate dezvoltarii rurale depasind 741 milioane de euro.

Ghidul va fi lansat la mijlocul lunii octombrie, dupa discutiile programate cu reprezentantii CE la Bucuresti, la inceputul lunii octombrie.

Sursa: Eu-Ro Jurnal CCIB

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *