Prahova: Peste 120 de proiecte SAPARD finantate

In judetul Prahova au fost finantate, in perioada 2003-2007, prin Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltarea Rurala si Pescuit, 123 de proiecte SAPARD, din care au fost finalizate 64, alte 59 fiind in curs de derulare.

Aceste date au fost puse la dispozitia reprezentantilor primariilor din zona rurala care au participat la Ploiesti, la Conferinta regionala de informare si promovare a Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR). Reprezentantii celor 90 de primarii din zona rurala s-au aratat interesati de modul in care pot fi folosite fondurile europene, care vor fi disponibile din luna octombrie a acestui an, in cadrul celor trei masuri din PNDR.

Prefectul Nicolae Alexandri si deputatul liberal Adrian Semcu, vicepresedinte al Comisiei pentru agricultura din Camera Deputatilor, prezenti la conferinta, precum si reprezentantii Regiunii de Dezvoltare 3 Sud Muntenia au raspuns la intrebarile reprezentantilor primariilor.

Acestia au aflat ca pot primi fonduri pentru modernizarea exploatatiilor agricole, in cadrul masurii 1.2.1., si pot primi finantari pentru cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere in cadrul masurii 1.2.3. Subiectul care a trezit cel mai viu interes in randul participantilor s-a referit la finantarea unor proiecte pentru renovarea si dezvoltarea satelor, in cadrul masurii 3.2.2.
Finantarea proiectelor declarate eligibile se face prin Fondul European de Dezvoltare Rurala care este un instrument de finantare creat de Uniunea Europeana pentru a sprijini tarile membre in implementarea Politicii Agricole Comune.

Prioritatile programului in cadrul masurii 3.2.2. se concretizeaza in „cresterea competitivitatii sectorului agricol si silvic”; „imbunatatirea mediului si a zonelor rurale”; „calitatea vietii in zonele rurale si diversificarea economiei rurale”. In cadrul acestei masuri, consiliile locale pot depune proiecte si pentru refacerea infrastructurii, proiectele fiind finantate in proportie de 100%, cu pana la un milion de euro.

Deputatul Adrian Semcu a subliniat ca intalnirea de la Ploiesti are ca scop informarea reprezentantilor administratiilor locale din zonele rurale pentru ca Romania nu isi mai poate permite sa piarda fonduri europene din lipsa de informare.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top