Conferinta Internationala NATURA 2000

La Conferinta Internationala NATURA 2000, organizata la Sibiu, au fost prezenti experti din Austria, Olanda si Cehia. Marita Avela, de la Comisia Europena, a punctat importanta programului european si a precizat ca Romania este singura tara din UE care are cinci regiuni biogeografice.

In Romania se regasesc cele mai mari populatii de urs brun, lup si pelican alb din Uniunea Europeana. In cadrul conferintei internationale a fost subliniat faptul ca tara noastra este singurul stat membru UE care inca nu a trimis catre Comisia Europeana lista cu situri desemnate pentru Directiva Pasari.

Instrumentul principal al Uniuni Europene pentru conservarea naturii este programul NATURA 2000, o retea de zone desemnate, in cadrul careia speciile rare sau vulnerabile de plante si animale, precum si habitatele importante, sunt protejate. NATURA 2000 este solutia prin care Europa se straduieste sa isi pastreze natura in toata diversitatea ei actuala si, de asemenea, sa promoveze activitati economice care nu dauneaza biodiversitatii.

Romania, ca stat membru al Uniunii Europene, va contribui semnificativ la dezvoltarea retelei ecologice NATURA 2000. Este singura tara care include 5 regiuni biogeografice dintre cele 11 existente in Europa. Regiunile biogeografice alpina, continentala, panonica, pontica si de stepa, ultimele doua fiind exclusiv romanesti, confera tarii noastre un loc demn de luat in seama in cadrul programului european.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *