Un milion de euro de la UE pentru o ferma de animale

Cresterea animalelor intr-o ferma se poate transforma intr-un business foarte bun, mai ales in conditiile in care pot fi accesate fonduri europene.

Banii pentru o astfel de afacere vin de la Uniunea Europeana, dar numai in limita maxima a 1.000.000 euro sau 1.500.000 euro, in conditiile in care este folosita energie regenerabila. Investitorul trebuie sa suporte unele cheltuieli, dar poate aduce ca aport la afacere un teren sau o cladire. Numerarul poate proveni si dintr-un credit bancar.

Pentru ca proiectul de afaceri sa aiba succes la UE trebuie indeplinite unele conditii. Cel care doreste sa infiinteze o ferma trebuie in primul rand sa fie persoana fizica autorizate, asociatie familiala si persoane juridice constituite in conformitate cu legislatia in vigoare, care functioneaza in domeniul agricol.

Fara cunostinte de specialitate in domeniu confirmate de o diploma nu se pot accesa fonduri. Pentru cei care nu au studii in acest sens, cursurile sunt solutia, acestea putand fi urmate si in timpul realizarii proiectului.

Pentru ca proiectul sa aiba sorti de izbanda, acesta trebuie sa fie in acord cu potentialul agricol al zonei si sa demonstreze viabilitatea economica la data darii in exploatare a investitiei. Informatiile in acest sens pot fi obtinute fie de la Ministerul Agriculturii, fie de la firme specializate fonduri europene.

In decurs de maxim 3 luni de la semnarea contractului, beneficiarul trebuie sa prezinte primul dosar de achizitii si declaratia de esalonare a depunerii dosarelor cererii de plata. Prin aceasta declaratie de esalonare, beneficiarul isi stabileste singur etapele in care doreste sa primeasca banii de la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) si se angajeaza ca va respecta aceste etape.

Sprijinul financiar va fi acordat, printre altele, investitiilor de construire fermelor de vaci lapte care se incadreaza in sistemul european al cotei de lapte.

Aceste fonduri permit achizitionarea sau achizitionarea in leasing de tractoare noi, combine de recoltat, masini, utilaje, instalatii, echipamente si accesorii, echipamente si software specializate. Finantarea impune si cateva conditii legate de investirea banilor.

Una dintre ele este legata de costurile generale ale proiectului, reprezentand: taxe pentru arhitecti, ingineri si consultanti, studii de fezabilitate, taxe de certificare, achizitionarea de patente si licente (maxim 10% din valoarea totala eligibila a proiectului, daca proiectul prevede si constructii, si maxim 5% in cazul in care proiectul nu prevede realizarea constructiilor).

Daca se primesc bani pentru un astfel de proiect, ferma trebuie pastrata minim 5 ani, daca nu banii trebuie returnati.

Sursa: Gandul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top