Proiect privind managementul integrat al deseurilor in judetul Mehedinti

Consiliul Judetean Mehedinti a demarat actiunea de implementare a unui proiect privind managementul integrat al deseurilor, finantat de Uniunea Europeana prin Programul Phare 2005 cu suma de 75.000 euro.

Vicepresedintele CJ Mehedinti, Iancu Holtea, a declarat ca obiectivul principal al acestui proiect este crearea si dezvoltarea infrastructurii de colectare selectiva transport, sortare si prelucrare a ambalajelor si a deseurilor menajere.

Suma alocata de Comunitatea Europeana, la care se mai adauga din bugetul judetului 13.235 euro, va fi suficienta pentru realizarea studiilor de impact si fezabilitate ale statiilor de transfer din localitatile Baia de Arama, Cujmir, Orsova, Strehaia si Vanju Mare. Potrivit lui Holtea, in paralel, pe parcursul a 12 luni cat va dura derularea proiectului, se va intocmi documentatia tehnica pentru inchiderea depozitelor de deseuri neconforme.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *