Vom plati mai mult catre bugetul UE

Contributia Romaniei la bugetul Uniunii Europene va fi, in 2008, de 4,2 miliarde de lei, in crestere fata de suma datorata pentru 2007, de 3,9 miliarde de lei. Iar in perioada 2009-2011, suma se va mentine in jurul valorii de patru miliarde de lei, dar ponderea in produsul intern brut se va diminua.

Contributia estimata pentru anul 2008 este de 4,2 miliarde de lei, ceea ce reprezinta circa 1,13% din totalul resurselor proprii din bugetul comunitar. Totodata, suma reprezinta circa 0,96% din produsul intern brut al tarii noastre, potrivit proiectului de buget pentru 2008.

Totodata, Romania va avea de platit la bugetul Uniunii Europene, in 2009, suma de 4,15 miliarde de lei (0,85% din PIB), urmand ca, in 2010, sa achite 4,58 miliarde de lei (0,85% din PIB), iar in 2011, contributia sa fie de 4,7 miliarde de lei (0,79% din PIB).

Pentru comparatie, la nivelul acestui an, tara noastra trebuie sa achite 3,9 miliarde de lei, ceea ce reprezinta circa 1,02% din totalul resurselor proprii din bugetul comunitar si circa 1,02 % din PIB.

„Estimarile pentru perioada 2008-2011 privind contributia Romaniei la sistemul comunitar s-au realizat pe baza limitelor de cheltuieli din Cadrul Financiar 2007-2013 si a cresterilor economice pe termen lung prognozate de Comisia Europeana pentru construirea acestui Cadru”, potrivit proiectului de buget pentru 2008.

Contributia statelor membre la sistemul comunitar este formata din resurse proprii, respectiv veniturile fiscale care apartin de drept Uniunii Europene. Sumele sunt incasate de catre administratiile nationale si varsate direct la bugetul Comunitatii Europene, dupa retinerea unei cote de 25% corespunzatoare cheltuielilor cu colectarea.
Totodata, in contributii intra si resursele bazate pe taxa pe valoarea adaugata si cea bazata pe venitul national brut.

Ministerul care va beneficia de cea mai mare crestere a cheltuielilor fata de 2007 este cel al Muncii. Astfel, Munca va avea un buget cu 40% mai ridicat decat in 2007, care va cumula 13,99 miliarde lei.

De asemenea, doua ministere infiintate in cursul acestui an, Ministerul pentru IMM-uri, Comert, Turism si Profesii Liberale si Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintei, vor avea alocari de fonduri cu 37%, respectiv 29% mai mari in 2008.

Prin urmare, Ministerul IMM-urilor va primi 290 milioane lei, iar cel al Dezvoltarii 3,5 miliarde lei.
Suplimentari de peste 20% vor fi facute, in 2008, la Ministerul Agriculturii cu 28%, insemnand 12,57 miliarde lei, Ministerul Economiei si Finantelor-Actiuni generale cu 27%, reprezentand 10,12 miliarde lei, Ministerul Culturii cu 26%, (882 milioane lei), Ministerul Sanatatii cu 25%, (4,96 miliarde lei) si Ministerul Educatiei cu 24%, (16,57 miliarde lei).

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top