Comisia Europeana, sanctionata de parlamentari pentru intarzieri in activitate

Cele 30% din fonduri sunt echivalentul a 17,5 milioane de euro si sunt incluse in bugetul pe care Comisia Europeana trebuie sa-l primeasca in anul 2008. Potrivit Monicai Iacob-Ridzi, acesti bani vor trece in „rezerva”, adica vor ramane blocati pana cand Parlamentul European (PE) va decide deblocarea lor.

Eurodeputatul roman a declarat ca decizia a fost votata pe 11 octombrie, in Comisia pentru buget a legislativului european. Monica Iacob-Ridzi a spus ca initiativa acestui amendament ii apartine si ca a fost sustinuta de grupul PPE-DE.

Motivul acestei sanctiuni aplicata fondurilor pentru Comisia Europeana o reprezinta, potrivit acesteia, intarzierea aprobarii Programelor Operationale prin care trebuie derulate fondurile structurale.

Romania a prezentat Comisiei Europene la inceputul acestui an 7 Programe Operationale, din care cinci au fost aprobate in luna iulie, doua fiind inca pe lista de asteptare. Pentru ca decizia adoptata de Comisia pentru buget sa fie aplicata, trebuie votata in plenul Parlamentului European.

Sursa: HotNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *