Romania primeste o palma usturatoare de la Comisia Europeana

Romania primeste o palma usturatoare de la Comisia Europeana la 10 luni de la aderarea la UE. Suntem penalizati pe domeniul „Mediu”. Attila Korodi, Sulfina Barbu si Decebal Traian Remes se acuza reciproc.

Comisia Europeana a anuntat initierea procedurii de infringement (incalcare a prevederilor Tratatului Uniunii Europene) impotriva Romaniei pentru nerespectarea legislatiei comunitare din domeniul biodiversitatii.

Conform unui comunicat de presa al executivului de la Bruxelles, Romania nu a reusit sa stabileasca zone protejate speciale pentru pasarile salbatice migratoare sau in pericol, incalcand astfel directiva UE privitoare la protejarea speciilor de pasari salbatice.

Comisarul pentru Mediu, grecul Stavros Dimas, a declarat ca statele membre trebuie sa completeze in cel mai scurt timp posibil listele cu retelele de Arii de Protectie Speciala pentru pasarile migratoare periclitate, dar si Siturile de Interes Comunitare pentru conservarea florei si faunei.

„Obligatia este cruciala daca vrem sa atingem obiectivele Uniunii, acelea de a stopa degradarea biodiversitatii pana in 2010”, a precizat Stavros Dimas. Comisia Europeana poate recurge la procedura de infringement in baza articolului 226 din Tratatul UE. Prima etapa consta intr-o „scrisoare de atentionare formala”, prin care statului membru i se solicita ca, in decurs de 30-60 de zile, sa trimita la Bruxelles observatiile sale.

In functie de raspunsul primit sau in absenta acestuia, Comisia poate recurge la un nou avertisment, asa-numita parere argumentata. Daca problema nu se solutioneaza in termen de doua luni, Comisia poate aduce cazul in fata Curtii Europene de Justitie.

Sursa: Jurnalul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *