Afacerile BCR Leasing au ajuns la 280 de mil de euro

BCR Leasing a acordat in primele noua luni finantari in valoare de aproape 280 de milioane de euro, in crestere cu 26% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Valoarea contractelor incheiate de companie a trecut de 356,6 milioane de euro la sfarsitul lunii septembrie, fiind cu 31% mai mare decat in primele trei trimestre din 2006.

In aceasta perioada, afacerile companiei pe segmentul autovehiculelor comerciale s-au dublat, la 74,3 milioane de euro, acestea reprezentand aproape 27% din portofoliul BCR Leasing, fata de circa 15% in aceeasi perioada a anului trecut.

Afacerile BCR Leasing au crescut puternic si pe sectorul imobiliar. La sfarsitul lunii septembrie, valoarea finantarilor acordate acestui domeniu era de 26,7 milioane de euro, de 12 ori mai mare decat in aceeasi perioada a anului trecut. Acestea reprezinta acum 9,6% din totalul imprumuturilor acordate de companie, fata de aproximativ 1% in primele noua luni ale anului trecut.

Actionarii BCR Leasing sunt BCR (79,1%), Financiara SA (10%), BCR Securities (0,28%), Omniasig (0,28%), Asiban (0,28%) si altii. Capitalul social al BCR Leasing este de circa 4,5 milioane de euro (15 milioane de lei).

Sursa: Ziarul Financiar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top