Selectie ONG-uri pentru Comitetul Comun de Monitorizare Programul Operational Romania-Bulgaria

In perioada 2007-2013, Romania va beneficia de asistenta financiara comunitara nerambursabila pentru dezvoltarea de programe si proiecte de cooperare teritoriala europeana (transfrontaliera, transnationala si interregionala) avand ca scop dezvoltarea echilibrata a intregului teritoriu comunitar, prin incurajarea cooperarii si schimbului de bune practici intre toate regiunile Uniunii Europene.

Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor gestioneaza 11 programe de cooperare teritoriala europeana, in calitate de Autoritate de Management sau Autoritate Nationala, printre care si Programul Operational de Cooperare Transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013, pentru care ministerul este Autoritate de Management.

In vederea asigurarii eficacitatii si calitatii implementarii programului, statele partenere constituie un Comitet Comun de Monitorizare, format din reprezentanti ai ambelor state partenere in program.

Pentru Programul Operational de Cooperare Transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013 consideram necesara prezenta in cadrul Comitetului Comun de Monitorizare a organizatiilor neguvernamentale cu activitate relevanta in domeniile urmatoare: protectia mediului, egalitatea de sanse si mediul de afaceri (Camere de Comert).

Astfel, MDLPL a decis organizarea unui proces de selectie a ONG-urilor transparent, prin publicarea anuntului de intentie impreuna cu criteriile de selectie.

Organizatiile interesate sunt invitate sa transmita scrisorile de intentie privind participarea ca membru in Comitetul comun de monitorizare, insotite de documentele mentionate anterior, pana la data de 15 noiembrie 2007.

Sursa: Ministerul Dezvoltarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *