Iasi: AJOFM si-a luat Skoda cu bani de la UE

Reprezentantii institutiei sustin ca automobilul va fi folosit pentru deplasarile in mediul rural.

Ultima achizitie a Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) este o Skoda Octavia II. Institutia a cheltuit astfel 18.000 euro pentru un autoturism care va fi folosit, dupa cum sustin reprezentantii AJOFM, pentru deplasarile la tara.

Potrivit contractului recent incheiat, masina are dotari full option si functioneaza pe baza de motorina. Autoturismul Skoda Octavia Elegance II este o achizitie realizata in cadrul proiectului transfrontalier cu Republica Moldova. Va fi folosit pentru deplasari in mediul rural.

Autoturismul va ajunge la institutie cel mai tarziu in a doua jumatate a lunii ianuarie a anului viitor. Viitorul autoturism al institutiei are un motor diesel de 1.950 centimetrii cubi, 105 cai putere, cutie manuala de viteze in cinci trepte. Contractul pentru achizitia autoturismului a fost incheiat cu Open Service.
Costurile autoturismului sunt suportate din fonduri europene, iar TVA-ul din bugetul de asigurari de somaj.

In cadrul proiectului transfrontalier cu Republica Moldova vor fi cheltuiti pina la sfarsitul anului viitor 330.000 de euro pentru a gasi locuri de munca somerilor de la tara. Banii provin in cea mai mare parte de la Uniunea Europeana printr-un program Phare, institutia ieseana contribuind numai cu aproximativ 30.000 de euro.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top