Harghita: Proiect de informare a intreprinzatorilor locali

Consiliul Judetean Harghita va veni in sprijinul oamenilor de afaceri din mediul rural, elaborand un proiect de informare prin care intreprinzatorii sa obtina mai usor informatii despre proiectele de finantare pe care le pot accesa.

Vicepresedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a declarat ca sunt programate, in perioada urmatoare, aproximativ 30 de intalniri cu intreprinzatorii locali, in toate zonele judetului. Potrivit lui Borboly Csaba, echipe formate din 3-4 specialisti vor ajunge in fiecare colt al judetului si vor avea intalniri cu oamenii de afaceri. Acestora le vor fi prezentate programele de finantare guvernamentale pe care le pot accesa, dar si ce oportunitati au sa obtina fonduri europene.

De asemenea, se intentioneaza editarea unui ghid destinat oamenilor de afaceri, pentru ca acestia sa stie unde sa caute informatiile si ce trebuie sa faca pentru ca afacerile lor sa prospere. Partenera in cadrul acestui proiect va fi Camera de Comert si Industrie Harghita.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *