Subventiile UE pentru agricultura, ingropate in terenuri de golf

Hubert Weber, presedintele Curtii de Conturi a UE, critica si felul in care Comisia lui Jose Manuel Barroso cheltuie banii comunitari. Banii pe care ar trebui sa-i primeasca fermierii europeni de la bugetul UE ajung in buzunarele patronilor unor terenuri de golf (in Danemarca), a unor herghelii si parcuri de distractii (in Germania si Suedia) sau a unor consilii locale orasenesti si companii de cai ferate (in Marea Britanie).

Weber prezentat un al 13-lea raport consecutiv al Curtii in care se acorda un „cartonas rosu” manierei in care guvernele celor 27 de state membre si Comisia Europeana cheltuie banii UE. Raportul apreciaza ca „exista un nivel ridicat al erorilor”, in felul cum statele au cheltuit, pe parcursul anului 2006, 32,4 miliarde euro din bugetul comunitar. Din opt dosare pentru accesarea de fonduri europene depuse de fermieri, selectate aleatoriu, Curtea a descoperit ca sapte nu indeplineau conditiile de mediu care ar fi justificat acordarea banilor. In schimb, mari proprietari de pamant care nu au activitati agricole s-au bucurat de bani pentru agricultura, care au fost acordati in functie de suprafeta detinuta, nu in functie de productia agricola estimata.

La fel ca in alti ani, Grecia este apreciata drept statul cu cele mai mari probleme in gestionarea banilor dedicati agriculturii, erorile fiind suficient de grave, incat sa justifice reducerea fondurilor primite de la Bruxelles. Si in cazul fondurilor dedicate „dezvoltarii rurale”, cel putin 12 la suta dintre ele au fost acordate nejustificat, considera Curtea.

Toate acestea se intampla pe cuprinsul UE, pentru ca „sistemele de supervizare si control ale statelor membre sunt in general ineficiente sau moderat de eficiente, iar CE mentine numai o supraveghere moderat de eficienta”, a declarat Hubert Weber. De alocarea banilor pentru agricultura si de investitiile in coeziunea sociala se ocupa guvernele statelor membre, dar neregulile nu ocolesc nici domeniile de care se ocupa cu precadere CE, cum ar fi politicile interne ale UE, politica externa si ajutoarele de preadederare.

La 29 noiembrie, Huber va trebui sa prezinte aceste dezvaluiri plenului PE, iar daca europarlamentarii le vor considera suficient de grave, ei ar putea ca, in aprilie 2008, sa nu aprobe „descarcarea de buget” a Comisiei. Acest vot negativ este, de regula, un mijloc de presiune pentru ca erorile identificate de Curte sa fie corectate, insa duce la intarzieri in adoptarea noului buget si creeaza un climat de neincredere fata de CE.

Sursa: Gandul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top