Masurile sociale au redus bugetele ministerelor

A treia rectificare bugetara din acest an, aprobata de Guvern, a adus bugete mai mari pentru sase ministere, majoritatea sumelor fiind alocate pentru masuri sociale precum pensii majorate in agricultura si ajutoare de incalzire. Celelalte ministere au avut rol de contributori, bugetele fiindu-le diminuate semnificativ.

Potrivit ministrului Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, prin aceasta rectificare a fost suplimentat bugetul la Ministerul Muncii (cu 814 milioane lei, pentru pensiile majorate ale agricultorilor, plata indemnizatiilor veteranilor de razboi, ajutoare de incalzire a locuintei, alocatii de copii), la Ministerul Internelor si Reformei Administrative (200 milioane lei) si Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate. Conform proiectului de rectificare bugetara si Ministerul Transporturilor a fost majorat cu 688,8 milioane lei, din credite externe. De asemenea, au mai fost suplimentate cheltuielile la Justitie -98,2 milioane lei si Cultura-76,5 milioane lei.

La capitolul reduceri, cea mai mare suma a fost luata de la Educatie – 435 milioane lei, locul doi fiind ocupat de Ministerul Apararii – 382 milioane lei. Si Ministerul condus de Vosganian a „contribuit” la finantarea masurilor sociale cu 314 milioane lei, pe lista aflandu-se si Ministerul Sanatatii cu 321,1 milioane lei, Ministerul Agriculturii – 100 milioane lei si Ministerul Mediului – 150 milioane lei.

De asemenea, au fost diminuate sumele aferente creditelor externe la Ministerul Dezvoltarii cu 285 milioane lei, la Ministerul Internelor cu 80 milioane lei, Ministerul Mediului – 31 milioane lei si Ministerul Economiei si Finantelor -23 milioane lei.

Ministrul Economiei si Finantelor Varujan Vosganian a aratat ca fondurile alocate pentru investitii nu au fost reduse, in pofida inregistrarii „anumitor nerealizari” in utilizarea banilor, dar ca ministerele au fost avertizate ca procedura de verificare a modului de cheltuire va fi mult mai sever pe finalul acestui an si se va baza strict pe facturile de achizitie. El a precizat ca nivelul cheltuielilor bugetare va fi strict monitorizat de reprezentantii Ministerului Finantelor, aratand ca finalul de an este caracterizat de „presiuni” pentru diferite proiecte care trebuie cofinantate de la buget sau pentru respectarea unor termene de plata din contracte incheiate anterior.

Ministrul a spus ca obiectivul acestei noi rectificari bugetare este de a adapta constructia bugetara la celelalte tinte macroeconomice cu o reducere a deficitului bugetar pana la 2,4% din PIB.

Sursa: Gandul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *