Ofiteri ai Academiei Militare, judecati pentru fraudare de fonduri UE

Procurorii anticoruptie au trimis in judecata doi ofiteri, col. Nicolaie Costache, fost profesor al Academiei Tehnice Militare Bucuresti, si lt. col. ing. ec. Mache Marian Gheorghita, contabilul sef al institutiei – sub acuzatia de fraudare de fonduri europene cu peste 260.000 de euro.

Potrivit Directiei Nationale Anticoruptie, inculpatii ar fi avut rol activ in implementarea a doua proiecte Phare, derulate de Academia Tehnica Militara in perioada 1 februarie 2003 – 31 martie 2004, primul ocupandu-se de aspectele de ordin tehnic si al doilea de cele de ordin financiar.

Cei doi ofiteri au folosit si prezentat documente si declaratii false, inexacte si incomplete, avand ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatii Europene, sustine DNA.

Gheorghita Mache-Marian ar fi schimbat destinatia sumei de 134.155 de lei, reprezentand credite bugetare neutilizate pana la finele anului 2002, pe care a folosit-o ca sursa de co-finantare a celor doua contracte, fara respectarea dispozitiilor legale, in conditiile in care demararea proiectului s-a facut fara aprobarea structurii abilitate din Ministerul Apararii Nationale si fara asigurarea contributiei proprii a beneficiarului pe intreaga perioada de implementare.

Ministerul Integrarii Europene s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 139.916,06 de lei pentru primul contract si cu suma de 224.137,75 de euro, pentru al doilea contract, la care se adauga comisioanele aferente fondurilor Phare, in cuantum de 277,65 de euro. In vederea recuperarii acestui prejudiciu, s-a aplicat sechestru asigurator asupra bunurilor mobile si imobile apartinand inculpatilor.

Sursa: Realitatea Romaneasca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *