Banca franceza care detine BRD, in centrul unui scandal urias

Un trader al Societe Generale a pagubit grupul cu aproape cinci miliarde de euro. Banca anuntat ca indicatorii economici ai BRD nu vor fi afectati de acest scandal.

Societe Generale, a doua banca ca marime din Franta, este zguduita de un scandal imens. Institutia financiara a anuntat ca un trader a pagubit banca cu suma de 4,9 miliarde de euro, ceea ce reprezinta 5% din PIB-ul Romaniei.

La aceasta frauda se adauga si pierderi de 2,2 miliarde de euro rezultate din implicarea bancii pe piata creditelor ipotecare din SUA. Societe Generale a anuntat cu aceasta ocazie ca va obtine, chiar si in noile conditii, un profit de circa 600-800 milioane de euro.

Grupul francez a descoperit la sfarsitul saptamanii trecute ca un trader din Paris a efectuat plasamente peste limita admisa pe tranzactiile pe termen legate de principalii indici bursieri din Europa. Cu alte cuvinte, angajatul bancii paria pe cresterea ori descresterea indicilor bursieri din Europa intr-o anumita perioada de timp, dar plasamentele sale sau dovedit a nu fi castigatoare, ceea ce a atras frauda uriasa descoperita de oficialii grupului financiar.

Banca centrala a Frantei a anuntat ca va declansa o ancheta privind frauda inregistrata la Societe Generale, informeaza AFP. „Societe Generale a cazut victima unei fraude interne comise de un salariat. Banca centrala a Frantei a fost imediat informata de descoperirea acestei fraude si de consecintele acesteia”, a explicat Banque de France intr-un comunicat. „Vom conduce o ancheta pentru a examina conditiile in care a intervenit aceasta frauda”, a adaugat banca centrala franceza.

Din motive legate de legislatie, Societe Generale a refuzat sa ofere presei numele angajatului, dar a specificat ca traderul avea un salariu anual de sub 100.000 de euro. „Are in jur de 30 de ani si este angajat al Societe Generale din 2002”, a declarat presedintele bancii, Daniel Bouton, pentru reporteri, cu ocazia unei conferinte de presa. „Salariul sau era cu putin sub 100.000 de euro pe an”, a adaugat acesta.

Bouton nu a mai oferit alte detalii legate de acest trader, precizand ca nu stie unde se afla acesta si ca banca a demarat deja proceduri legale impotriva traderului. Intrebat daca traderul a incercat sa obtina profit personal din aceste operatiuni, seful diviziei de investment banking al Societe Generale, Jean-Pierre Mustier, a declarat ca „nu cred”.

Potrivit informatiilor publicate pe site-ul Financial Times, traderul care a provocat paguba se numeste Jerome Kerviel si are 31 de ani. Banca a anuntat ca pierderile vor fi acoperite printr-o majorare de capital de circa 5,5 miliarde de euro. Marile banci de investitii JP Morgan si Morgan Stanley s-au angajat ferm sa subscrie la majorarea de capital.

Un alt actionar important al SocGen, compania franceza de asigurari Groupama, s-a angajat, de asemenea, sa subscrie in cadrul majorarii de capital, la nivelul detinerii actuale de 3,5% din actiunile SocGen. „Societe Generale este in curs de lansare a unei majorari de capital de 5,5 miliarde euro, care este deja garantata printr-o sindicalizare bancara”, anuntase anterior BRD SocGen. Prim-ministrul francez, Francois Fillon, a calificat frauda inregistrata de Societe Generale, drept serioasa.

„Societe Generale trebuie sa faca fata unei fraude foarte importante. Este o chestiune foarte serioasa ce nu are nimic in legatura cu situatia de pe pietele financiare”, a declarat premierul francez in cadrul Forumului de la Davos.

Avocatul unui numar de aproximativ 100 de actionari ai bancii Societe Generale, a anuntat, ca a depus o plangere pentru „escrocherie, abuz de incredere, fals, uz de fals si complicitate”, informeaza AFP. Avocatul, care nu a oferit detalii privind pagubele suferite de clientii sai, a precizat ca acestia, provenind din Franta, Belgia precum si Olanda, „au pierdut astazi aproape in totalitate, actiunile detinute”, reactionand in consecinta, „cu extrema rapiditate”.

Consiliul de administratie al Societe Generale ce s-a reunit pe 23 ianuarie 2008, a respins propunerea presedintelui bancii, Daniel Bouton, de a demisiona din functie, insa l-a sustinut pe acesta in decizia sa de a concedia angajatii, si mai ales responsabilii cu supravegherea si controlul operatiunilor de tranzactionare.

Bouton, si directorul executiv al bancii, Philippe Citerne, au decis sa renunte la primele pentru anul 2007 si la salariul din urmatoarele sase luni, dupa pierderile majore suferite de banca, informeaza Reuters. Actiunile BRD SocGen au deschis tranzactionarea la pretul de 19,50 lei, in scadere cu 1% fata de ieri, insa si-au revenit repede, depasind chiar, cu 1,02%, pretul de ieri, pana la 19,90 lei, la doar o ora de la reluarea tranzactionarii, sustin brokerii.

Actiune BRD SocGen au fost reluate la tranzactionare, joi la 12:35, dupa ce BRD a transmis ca rezultatele sale financiare nu vor fi afectate de frauda cu care se confrunta banca sa mama, Societe Generale, in Franta. Actiunile BRD SocGen au fost suspendate de la tranzactionare in deschiderea sedintei de joi, conform Codului Bursei, „in vederea mentinerii unei piete ordonate si a asigurarii accesului egal la informatia necesara deciziei de a investi”.

Actiunile BRD au inchis sedinta de tranzactionare de ieri la 20 lei, in crestere cu 1,52% fata de ziua precedenta. Titlurile Societe Generale au fost suspendate de la tranzactionare, anuntul venind cu putin timp inainte de deschiderea bursei din Paris, a declarat operatorul bursier Euronext.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *