Asistenta tehnica pentru doua sectiuni de drum ce apartin retelei transeuropene de transport

In data de 30 ianuarie 2008, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. a semnat un nou contract cofinantat de Comisia Europeana prin Facilitatea ex-ISPA si de catre Guvernul Romaniei prin bugetul de stat, pentru asistenta tehnica in vederea elaborarii studiului de fezabilitate, proiectului tehnic, detaliilor de executie si a documentatiei de licitatie pentru doua sectiuni de drum ce apartin retelei transeuropene de transport (TEN-T).

Prin serviciile de asistenta tehnica contractate se are in vedere intocmirea documentatiei pentru obtinerea finantarii, a documentatiei de licitatie pentru lucrarile de reabilitare a urmatoarelor sectiuni de drum:

1) DN 1H Zalau – Alesd (aproximativ 70 km);

2) DN 24 – limita dintre judetele Galati si Vaslui pana la Crasna si sectiunea BN 24 B Crasna – Albita (aproximativ 103 km).

Cu o valoare totala de 3.969.000 Euro (exclusiv TVA), Contractul de Asistenta Tehnica a fost atribuit prin licitatie internationala restransa firmei INOCSA Ingenieria SL din Spania.

Durata de implementare a contractului este de 15 de luni de la data semnarii. Beneficiarul final este Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A.

Sursa: Ministerul Transporturilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *