Conditii de finantare a IMM-urilor pentru cresterea competivitatii

Micii interprinzatori asteapta ghidul solicitantului pentru a putea depunde proiecte in cadrul Programului Operational Sectorial – Cresterea Competitivitatii Economice 2007-2013.

Posibilii beneficiari pot solicita finantari pentru elaborarea si implementarea proiectului prin programul „Sprijin pentru consultanta acordat intreprinderilor mici si mijlocii”. Programul Operational Sectorial are alocate, pentru perioada 2007-2013, 65 milioane Euro, din care 53,77 milioane Euro reprezinta fonduri europene nerambursabile asigurate prin Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) si 11,23 milioane Euro de la bugetul national.

Pentru a beneficia de finantare nerambursabila, conform prevederilor Ghidului provizoriu, solicitantul va da o declaratie pe propria raspundere privind ajutoarele de minimis primite in acel an fiscal si alte ajutoare primite in ultimii doi ani fiscali.

Valoarea maxima a finantarii nerambursabile care poate fi solicitata nu poate depasi 10.000 Euro. In cazul proiectelor cu o valoare mai mare de 10.000 Euro, solicitantul trebuie sa acopere valoarea cheltuielilor eligibile care depasesc ajutorul de stat si valoarea cheltuielilor neeligibile si a altor cheltuieli suplimentare.

Sursa: Ziua de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *