Autoritatile vor face o baza de date cu toti evaluatorii de proiecte din tara

Specialistii romani in evaluare de proiecte se pot inscrie pana pe
28 februarie in baza de date cu evaluatorii independenti pe care oficialii din Ministerul Muncii o realizeaza pentru asistenta in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Programul, care se va desfasura in perioada 2007-2013, va aduce Romaniei aproape 3,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeana pentru „dezvoltarea si utilizarea mai eficienta a capitalului uman”. Din acesti bani vor fi platiti si evaluatorii independenti, care vor fi selectati din baza de date de catre o organizatie la randul ei independenta, pe care autoritatile o vor alege prin licitatie publica.

Desi deocamdata este anuntata doar deschiderea perioadei de inscriere in baza de date nationala, care se estimeaza ca va fi gata la inceputul lunii martie, oficialii din minister sustin ca va fi nevoie de cat mai multi evaluatori, avand in vedere ca programul are sapte axe mari. Acestea cuprind masuri in educatie, formare profesionala, cresterea adaptabilitatii angajatilor, modernizarea Serviciului Public de Ocupare, masuri active de ocupare si de incluziune sociala, dar si o parte de asistenta tehnica, ce include recrutarea de evaluatori independenti. „Evaluatorii se pot inscrie pentru una, doua sau toate axele si ei vor fi evaluati in functie de ce este nevoie in perioada respectiva, de ce proiecte trebuie evaluate. Oricum, avand in vedere ca sumele sunt mari si vor fi multe proiecte, va fi nevoie de cat mai multi”, a declarat Gabriela Rusu, directoare pe implementare a programului la Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).

In ceea ce priveste conditiile de selectie a evaluatorilor, „experienta in evaluarea de proiecte in domeniile specifice Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane va prevala in selectia evaluatorilor independenti. Celelalte criterii urmeaza a fi stabilite de catre organizatia care va realiza selectia propriu-zisa a evaluatorilor independenti”, a declarat Clarisa Drumus, European Affairs Counselor la Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU).

Aceasta a adaugat ca „autoritatea a hotarat crearea la nivel national a unei astfel de baze de date pentru facilitarea selectarii ulterioare a evaluatorilor independenti care sa asigure, alaturi de expertii desemnati ca evaluatori din cadrul AMPOSDRU si Organismelor Intermediare pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, transparenta si impartialitate procesului de evaluare a proiectelor depuse in cadrul Programului”.

Sursa: Cotidianul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *