Parteneriat intre Universitatea din Suceava si Prefectura pentru accesarea fondurilor europene

Universitatea „Stefan cel Mare” si Prefectura Suceava au incheiat un parteneriat de colaborare pe cinci ani, in scopul realizarii unor programe de cercetare stiintifica, actiuni, activitati si proiecte cu caracter informational si aplicativ.

Totodata, parteneriatul prevede dezvoltarea cooperarii institutionale in vederea modernizarii si adaptarii educatiei universitare la cerintele dezvoltarii economico-sociale a judetului, in context european.

Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a declarat ca aceasta colaborare are ca obiectiv principal folosirea in comun a logisticii si a mijloacelor de comunicare pe care acestea le detin sau la care au acces (televiziune, radio, publicatii, editura, studio TV, tipografie, etc) in scopul promovarii imaginii celor doua institutii; schimburi de experienta in domeniul administratiei publice si folosirea metodelor de cercetare in domeniul socio-economic; sustinerea activitatii de instruire practica a studentilor; sprijinirea programelor de masterat organizate de Facultatea de Stiinte economice si Administratie Publica Suceava, in special pe domeniile management si administrarea afacerilor, contabilitate si informatica de gestiune.

Rectorul institutiei academice sucevene, Adrian Graur, a spus ca, in domeniul cercetarii stiintifice, se doreste promovarea unor proiecte de cercetare stiintifica si participarea cu proiecte comune la competitiile pentru finantarea cercetarii stiintifice lansate atat in Romania, cat si la nivelul UE sau Bancii Mondiale.

Totodata, semnatarii protocolului de colaborare au sustinut ideea promovarii parteneriatului in vederea identificarii unor surse de finantare din fonduri europene pentru activitati sociale, culturale, sportive, care se circumscriu domeniului invatamantului.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *