Programul National de Dezvoltare Rurala a fost aprobat

Programul National de Dezvoltare Rurala 2007 – 2013 a fost aprobat de reprezentantii celor 27 state membre din cadrul Comitetului de Dezvoltare Rurala, structura institutionala a Comisiei Europene cu responsabilitati in acest domeniu. Aceasta aprobare este rezultatul unor negocieri intense cu Uniunea Europeana, in urma carora Programul a fost adaptat la nevoile spatiului rural romanesc.

In luna martie urmeaza sa fie lansate primele masuri de investitii cu impact puternic asupra restructurarii agriculturii, a sectorului alimentar si a spatiului rural. Aceste masuri au conditii similare cu cele ale Programului SAPARD, sunt asteptate de marea majoritate a potentialilor beneficiari si au pregatit cadrul institutional si legislativ de implementare.

Odata cu aprobarea Programului National de Dezvoltare Rurala, Romania va primi din partea Uniunii Europene un prim avans de 3,5% din valoarea totala alocata de cca 8 miliarde Euro, in vederea inceperii primelor actiuni de finantare.

Obiectivul global al programului de dezvoltare rurala in aceasta tara

Programul de dezvoltare rurala se concentreza asupra a trei provocari cheie: transformarea si modernizarea sectoarelor de productie si de prelucrare in agricultura si silvicultura, mentinerea si consolidarea calitatii mediului rural si asigurarea unor conditii economice si sociale adecvate pentru populatia rurala.

Axa 1 – alocarea bugetara si principalele prioritati:

Finantare publica totala: 3 967 311 581 Eur – FEADR: 3 173 849 264 Eur (43,95% din fondurile FEADR repartizate pe cele patru axe).

Principalele prioritati in cadrul acestei axe:

  • Abilitatile si capacitatea de gestionare vor fi imbunatatite prin sprijinirea formarii profesionale si prin furnizarea unor servicii de consultanta si de extindere a fermelor;

  • Imbunatatirea competitivitatii sectorului agricol, prin efectuarea de investitii in ferme, prin sprijinirea fermelor de semisubzistenta pentru a deveni mai viabile din punct de vedere comercial si prin ameliorarea infrastructurii;
  • Restructurarea si modernizarea prelucrarii si comercializarii produselor agricole si silvice.

Axa 2 – alocarea bugetara si principalele prioritati:

Finantare publica totala: 2 293 413 375 Eur – FEADR: 1 880 598 967 Eur (26,05% din fondurile FEADR repartizate pe cele patru axe).

Principalele prioritati in cadrul acestei axe:

  • Mentinerea agriculturii de subzistenta in zonele de munte si in alte zone defavorizate, in vederea conservarii mediului, a evitarii abandonarii terenurilor si a rezolvarii unor probleme precum eroziunea solului;

  • Mentinerea si consolidarea avantajelor ecologice create de sistemele traditionale de agricultura extensiva in ecosistemele cu valoare naturala importanta precum Muntii Carpati si Transilvania;
    protejarea speciilor de pasari amenintate si a habitatelor acestora;
  • impadurirea terenurilor agricole.

Axa 3 – alocarea bugetara si principalele prioritati:

Finantare publica totala: 2 473 739 880 Eur – FEADR: 1 978 991 904 Eur (27,4% din fondurile FEADR repartizate pe cele patru axe).

Principalele prioritati in cadrul acestei axe:

  • Diversificarea economiei rurale si crearea de locuri de munca va fi incurajata prin sprijinirea microintreprinderilor si a infrastructurilor si atractiilor turistice;

  • Renovarea si dezvoltarea satelor;

Programul de dezvoltare rurala pentru Romania incurajeaza comunitatile sa propuna proiecte integrate, cu referire la o gama larga de elemente de infrastructura fizica si sociala, pentru imbunatatirea vietii la sate.

LEADER – alocarea bugetara si principalele prioritati:

Finantare publica totala: 235 074 871 Eur – FEADR: 188 059 896 Eur (2,6% din fondurile FEADR repartizate pe cele patru axe).

Principalele prioritati in cadrul acestei axe sunt:

  • Imbunatatirea capacitatii locale de buna guvernare si promovarea dezvotarii locale;

  • 91% din fonduri vor fi utilizate pentru punerea in aplicare a strategiilor locale de catre Grupurile de actiune locala, inclusiv proiectele de cooperare cu alte grupuri LEADER.
Sursa: Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top