36,6 milioane de euro pentru proiectele de protejare a mediului initiate de administratiile publice locale

Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor a lansat in data de 27 februarie 2008 licitatia deschisa pentru „Schema de investitii pentru sprijinirea initiativelor sectorului public in sectoarele prioritare de mediu”, implementata in cadrul Programului Phare 2006 – Coeziune Economica si Sociala.

„Schema de investitii care se lanseaza astazi, implementata in cadrul Phare CES 2006, este ultima schema de investitii care vizeaza sectoarele de mediu din cadrul programelor Phare. De acum inainte, proiectele care vizeaza; sectoarele de mediu vor fi finantate din fonduri structurale in cadrul POS Mediu. Cu toate acestea, as vrea sa atrag atentia asupra importantei pe care o are un asfel de grant, mai ales pentru mediul rural. Nu trebuie sa tratam cu superficialitate astfel de programe, cu o valoare mai mica, doar pentru ca s-au lansat programele operationale, care sunt mult mai atractive din punctul de vedere al sumelor puse in joc”, a declarat ministrul Laszlo Borbely.

La randul sau, ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Attila Korodi, a declarat: „Pot sa va spun ca, pentru a putea sa ne comparam cu statele europene, Romania trebuie sa investeasca pana in anul 2018, numai pentru conformarea la directiva UE privind apele uzate urbane, nici mai mult, nici mai putin decat 9,5 miliarde de euro: 5,7 miliarde pentru reabilitarea sau constructia de statii de epurare iar 3,8 miliarde in sisteme de canalizare. Totodata, Romania trebuie sa gestioneze anual, in medie, 36,7 milioane de tone de deseuri, adica aproximativ 100.000 de tone de deseuri pe zi. Cred ca aceste cifre sunt suficient de relevante pentru a sublinia importanta acestor scheme de investitii in domeniile de ape/ape uzate si deseuri, in care fiecare proiect poate aduce un plus in rezolvarea problemelor de mediu”.

Aceasta schema ofera sprijin financiar nerambursabil autoritatilor publice locale romane din localitatile cu pana la 50 000 de locuitori, din toate regiunile de dezvoltare ale Romaniei, in vederea dezvoltarii investitiilor in sectoarele prioritare de mediu:

– „Gestionarea deseurilor”;

– „Gospodarirea apelor si a apelor uzate”.

Solicitantii eligibili pot primi finantare pentru urmatoarele tipuri de investitii:

– Sectorul „Gestionarea deseurilor”: constructia de statii de pre-tratare bio-mecanica a deseurilor menajere; constructia platformelor de compostare; reabilitarea sistemelor municipale existente de colectare si transport deseuri; dezvoltarea colectarii selective; reabilitarea sau dezvoltarea sistemelor de salubrizare si a spatiilor pentru depozitare temporara;

– Sectorul „Gospodarirea apelor si a apelor uzate”: reabilitarea, modernizarea retelelor de apa potabila si a sistemelor de tratare a acestora; reabilitarea, modernizarea retelelor de canalizare si a sistemelor de epurare a apelor uzate; reducerea pagubelor produse de fenomene meteorologice de risc, prin luarea de masuri de protectie impotriva inundatiilor si a altor potentiale calamitati in zona si/sau a efectelor lor; asigurarea de apa potabila de calitate buna si protectia impotriva nutrientilor generati de activitatile agricole.

Bugetul disponibil pentru acesta licitatie este 36,60 milioane euro, din care 27,45 milioane euro reprezinta fonduri Phare si 9,15 milioane euro co-finantare de la bugetul de stat. Suma disponibila pentru fiecare regiune de dezvoltare este de 4.575 milioane euro.

Valoarea finantarii nerambursabile pentru aceste proiecte va fi cuprinsa intre 100.000 euro si 1.000.000 euro, pentru fiecare proiect. Fiecare beneficiar al finantarii nerambursabile trebuie sa contribuie cu un aport propriu de cel putin 10 %, in numerar, din bugetul proiectului. Un solicitant poate depune o singura cerere de finantare pentru fiecare sector de mediu prioritar.

Ghidul Solicitantului si formularele de cerere de finantare sunt disponibile pe pagina de internet a Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor si la sediul fiecarei Agentii pentru Dezvoltare Regionala (ADR).

Termenul limita de depunere a cererilor de finantare este 25 aprilie 2008 ora locala 16:00 si se vor depune la sediul ADR din regiunea unde acestea urmeaza sa fie implementate.

Uniunea Europeana reprezinta o entitate politica, sociala si economica compusa din 27 tari. Statele Membre au decis impreuna, pe parcursul unui proces de extindere ce a durat 50 de ani, sa construiasca o zona de stabilitate, democratie si dezvoltare durabila, mentinand diversitatea culturala, toleranta si libertatile individuale. Uniunea Europeana isi propune sa impartaseasca realizarile si valorile sale cu tarile si popoarele de dincolo de granitele ei.

Sursa: Ministerul Dezvoltarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top