Fermierii romani, neinteresati de finantarile europene

In 2007, Romania nu a accesat niciun euro din fondurile destinate promovarii produselor agricole pe piata comunitara.

Agricultorii romani au posibilitatea sa-si promoveze produsele agricole pe piata comunitara cu fonduri europene. Desi beneficiaza de aceasta facilitate de la 1 ianuarie 2007, firmele private din domeniu nu au elaborat pana acum niciun astfel de program. O posibila cauza ar putea fi inexistenta in Romania a unui act normativ specific.

Fiecare stat membru poate beneficia de finantare europeana pentru promovarea produselor agricole pe piata comunitara, insa Romania nu a primit bani in 2007, deoarece reprezentantii sectorului privat nu au elaborat programe pentru campaniile de informare, a declarat Roxana Zarma, director in cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).

„Romania nu a derulat astfel de proiecte pentru accesarea fondurilor destinate promovarii produselor agricole pe piata interna si comunitara, deoarece sectorul privat nu a realizat niciun program de promovare. Ulterior, programele sunt avizate de catre Ministerul Agriculturii, insa decizia de aprobare este data de Bruxelles”. Oficialul MADR a precizat ca nu exista o alocare fixa pentru fiecare stat membru, insa sunt prevazute conditii stricte pe care beneficiarul trebuie sa le indeplineasca pentru a primi finantare pentru promovarea produselor agricole.

In ceea ce priveste proiectul de ordonanta de urgenta privind administrarea fondurilor pentru promovare, postat ieri pe site-ul MADR, Zarma a precizat ca Romania putea sa beneficieze de fondurile UE destinate promovarii chiar si fara adoptarea unui act normativ specific.

„Daca aveam un program pe care sectorul privat dorea sa-l promoveze, cu siguranta ar fi fost posibil acest lucru, deoarece un regulament european este direct aplicabil intr-un stat membru. Acest act normativ (n.r.- ordonanta de urgenta) reprezinta, de fapt, o mai buna reglementare juridica interna”, a explicat Zarma.

In proiectul citat se precizeaza insa ca se impune implementarea de urgenta a masurilor pentru elaborarea cadrului legislativ adecvat si eficient privind desemnarea autoritatilor nationale competente pentru coordonarea, monitorizarea, gestionarea si derularea fondurilor nerambursabile destinate finantarii programelor de informare si promovare a produselor agricole pe piata interna si in tari terte, „situatie extraordinara a carei reglementare nu poate fi amanata”.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top