Vosganian anunta derularea a peste o mie de proiecte pentru judetul Iasi

Desi nimic nu s-a concretizat iar proiectele carora ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, le tot face publicitate sunt intr-o stare de amorteala, acesta continua sa sustina ca iesenilor le merge din ce in ce mai bine si ca in curand nivelul de trai va fi unul apropiat mediei nationale, chiar un pic peste. De asemenea, Vosganian anunta derularea a peste o mie de proiecte pentru judetul Iasi, desi cele trei mari proiecte, aeroportul, soseaua de centura si soseaua Iasi – Tg. Frumos sunt intr-un stadiu incipient de o perioada buna de timp si nici o macar nu a fost asfaltat un metru de drum. Singurul care a luat avant este proiectul Aeroportului International Iasi, care cu putina bunavointa din partea autoritatilor va fi inaugurat la sfarsitul acestui an.

„Pentru aeroport se pare ca s-a gasit o solutie miraculoasa, o sosea flexibila. Daca acest proiect este viabil si se poate face, pana la sfarsitul anului vom avea un aeroport asa cum trebuie. Acest lucru va duce la o imbunatatire a economiei iesene si va insemna startul pentru investitiile straine. Comparativ cu judetele din Ardeal, numarul pasagerilor este de aproape o suta de ori mai mic. Imi pare rau de soseaua de centura, unde sunt dispute de natura juridica si unde nu putem porni lucrarile, chiar daca finantare exista. In ceea ce priveste soseaua Iasi-Tg. Frumos, indicii tehnico-economici au fost aprobati si urmeaza sa se inceapa lucrul la studiul de fezabilitate”, a explicat Varujan Vosganian, ministrul Economiei si Finantelor.

Ministerul Finantelor, alaturi de Comisia Nationala de Prognoza (CNP) a elaborat un studiu economic al zonei de Nord-Est pana in anul 2010. Conform acestor date, Regiunea de Nord-Est va avea cea mai mare crestere economica, iar cea mai mare dinamica o va avea, in continuare, sectorul constructiilor. „Ce m-a surprins placut au fost indicii industriei constructiilor. In anul 2007, constructiile pentru zona de Nord-Est au inregistrat o crestere de 41 la suta, depasind toate judetele din tara. Situatia va fi una destul de buna si la investitiile straine pana in anul 2011”, a declarat Vosganian.

Datele Comisiei Nationala de Prognoza arata ca Produsul Intern Brut (PIB) va avea un avans de 6,7 la suta in 2008, 6,3 la suta in 2009 si 6,2 la suta in 2010, ajungand pana aproape de 5.700 Euro pe cap de locuitor. In momentul de fata, PIB pe cap de iesean este de aproape 4 mii Euro, cresterea cea mai mare fiind inregistrata din 2005 in prezent. O crestere sustinuta o va avea si salariul mediu pe economie, ce va ajunge la aproape 1.181 lei, fata de 1.043 cat a fost in 2007, iar castigul salarial mediu brut este estimat la 1.580 lei, comparativ cu 1.410 lei anul trecut.

Sursa: Ziua Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *