Sotul fostului ministru al Integrarii Europene a fost condamnat pentru deturnare de fonduri europene

Iosif Puwak, sotul lui Hildegard Puwak, fost ministru al Integrarii, a fost condamnat de Judecatoria Sectorului 4 la doi ani si jumatate de inchisoare pentru deturnare de fonduri europene. Iosif Puwak a fost acuzat ca a deturnat 40.000 de euro pe care firma sa, Geroconstruct SRL, i-a primit drept finantare pentru a trimite la specializare in Germania 15 muncitori, in cadrul Programului de pregatire profesionala „Leonardo da Vinci”. Ancheta a relevat ca Puwak si-a ales drept partener german in acest program o verisoara a sa stabilita in Germania, Alida Stalek, fapt interzis de procedurile comunitare.

De asemenea, s-a mai stabilit ca muncitorii nu au urmat cursuri de pregatire, ci au desfasurat activitati turistice. Iosif Puwak si fiul sau, Mihai, au mai accesat, in 2001 si in 2002, inca trei proiecte din cadrul Programului „Leonardo da Vinci”, insumand peste 100.000 de euro, insa procurorii au disjuns in dosare separate aceste finantari.

Directia de Cultura si Educatie din Comisia Europeana a solicitat rambursarea integrala a sumelor alocate societatii Geroconstruct, drept pentru care procurorii au pus sechestru asigurator pe 62.000 de lei aflati in conturile inculpatului. Procuratura Generala din Frankfurt pe Main a deschis o ancheta oficiala impotriva Alidei Stalek pentru „frauda de subventie economica”.

Scandalul Puwak a fost declansat de o investigatie de presa din 2003, care a dus si la demisia lui Hildegard Puwak. Fostul PNA a dispus in decembrie 2003 inchiderea dosarului, insa acesta a fost redeschis in 2005, dupa ce la sefia PNA a venit Daniel Morar.

Sursa: Cotidianul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top