Reuniune a reprezentantilor Regiunii Centru

Marti, 15 aprilie 2008, a avut loc la Alba Iulia reuniunea reprezentantilor celor sase judete ce constituie Regiunea Centru, respectiv Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu. In aceasta sedinta a Consiliului pentru Dezvoltare Regionala (CDR) Centru s-a discutat deschis despre prioritatile de dezvoltare regionala, avand in vedere interesul tot mai mare pentru accesarea fondurilor europene alocate regiunii noastre prin Programul Operational Regional „Regio” 2007-2013.

Cea de-a doua sedinta a CDR Centru din acest an a fost prezidata de catre presedintele CDR d-na Edita Emoke Lokodi – presedinte CJ Mures – impreuna cu domnii Simion Cretu, director general ADR Centru, si Florin Teodor Marginean, vicepresedintele CJ Alba, in calitate de gazde. Organizata de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, sedinta a avut pe ordinea de zi mai multe puncte care au fost supuse aprobarii consiliului regional.

Primul punct al ordinii de zi a adus in atentia participantilor reactualizarea Planului Regional de Dezvoltare pe perioada 2007-2013. In legatura cu acest aspect reprezentantii Primariei municipiului Brasov, condusi de primarul George Scripcaru, au solicitat reanalizarea ordinii materialelor de sedinta astfel incat sa se asigure corelarea acestui document cu informarea privind stadiul Planului integrat de dezvoltare a polului de crestere reprezentat de municipiul Brasov. Doamna Edita Emoke Lokodi, presedinte in exercitiu al CDR Centru, a detensionat situatia oferind solutia prin care noua forma a Planului Regional de Dezvoltare va include explicit faptul ca reprezinta un document de lucru, care va putea fi revizuit ori de cate ori proiectele semnificative pregatite pentru a fi depuse spre finantare din Programul Operational Regional presupun modificari de buget.

La punctele doi si trei ale ordinii de zi, membrii CDR au aprobat rapoartele de lucru ale ADR Centru, respectiv Raportul de executie a Bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2007 si Raportului comisiei de cenzori pentru anul trecut. In continuare, ordinea de zi a pus in discutie aprobarea CDR asupra raportului activitatilor realizate anul trecut de catre ADR Centru, precum si propunerea unui plan de activitati pentru anul in curs. Cele doua documente au fost atent analizate de catre reprezentantii administatiilor publice care compun CDR Centru.

Alte puncte abordate in cadrul reuniunii CDR Centru au fost modificarea componentei Comitetului Regional de Evaluare Strategica si Corelare (CRESC) Centru si aprobarea componentei Comisiei de evaluare pentru Programul Phare 2006 – „Schema de investitii pentru sprijinirea initiativelor sectorului public in sectoarele prioritare de mediu”.

De asemenea, in atentia celor prezenti au fost prezentate stadiul Planului integrat de dezvoltare a polului de crestere reprezentat de municipiul Brasov, situatia portofoliului de proiecte pentru Axa prioritara 3 a POR 2007-2013, domeniul major de interventie 3.1 – „Reabilitarea, modernizarea, echiparea infrastructurii serviciilor de sanatate” si o informare referitoare la doua retele de cooperare internationala.

„Consideram ca aceasta sedinta a CDR Centru a adus in discutie aspecte foarte importante pentru dezvoltarea regionala. In cazul reactualizarii Planului Regional de Dezvoltare trebuia sa facem acele corectii care sa fie utile in evaluarea pe care o vor face ulterior membrii Comitetului Regional de Evaluare Strategica si Corelare Centru asupra proiectele depuse spre finantare prin POR. Desigur, acest document este unul de lucru, asa cum au convenit toti participantii, si poate fi modificat daca situatia proiectelor relevante se modifica semnificativ. Pe de alta parte, ne bucura faptul ca municipiile din Regiune au pregatit studii privind planurile lor de dezvoltare, respectiv pentru polul de crestere si pentru polii de dezvoltare regionala. Pana la urma, nu va fi vorba decat de armonizarea tuturor documentelor noastre, in momentul in care din partea MDLPL va fi elaborat si difuzat Ghidul Solicitantului de finantare pentru potentialii beneficiari care vor depune proiecte pe Axa 1, care finanteaza dezvoltarea polilor de crestere urbana si a polilor de dezvoltare regionala”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru dupa incheierea sedintei CDR Centru.

In final, doamna Edita Emoke Lokodi a atras atentia membrilor CDR Centru ca evenimentul de lansare oficiala a biroului de reprezentare al Regiunii Centru la Bruxelles a fost un succes deosebit. Acest lucru va impulsiona dezvoltarea legaturilor externe ale Regiunii Centru si incheierea de noi parteneriate, la fel de valoroase ca si contractul de twinning dintre regiunea noastra si landul german Brandenburg. La capitolul „Diverse” al acestei sedinte a fost analizat raportul activitatii CRESC Centru si s-a decis retragerea certificatelor de investitor din zona defavorizata a societatilor comerciale GRE CONTOR SRL cu sediul in Zlatna si EFAS COMPANY SA cu sediul in Zlatna – Patrangeni, jud. Alba.

Sursa: Agentia de Dezvoltare Regionala Centru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *