Comoditatea impiedica accesul la banii europeni

Iesenii nu acceseaza fonduri europene din prea mare comoditate, cu toate ca banii disponibili i-ar putea ajuta in dezvoltarea unei afaceri de succes. Asta a fost concluzia seminarului organizat de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est (ADR), la sfarsitul saptamanii trecute, la Vatra Dornei. Seminarul a avut tema „Jurnalisti in Europa. Perceptia asupra Fondurilor Structurale”.

In opinia organizatorilor intalnirii, cu toate ca Regiunea de Nord Est are cea mai mare alocare de fonduri dintre toate regiunile din tara, adica peste 724 milioane Euro, cei care ar putea sa acceseze aceste fonduri nu sunt suficient de bine informati.

„Potentialii beneficiari nu si-au dat silinta sa acceseze bani, cu toate ca ar fi avut la dispozitie o agentie de unde sa afle toate informatiile de care ar fi avut nevoie. Oamenii sunt lipsiti de interes, numai din comoditate, pentru ca intr-adevar exista multe proceduri care trebuie urmate pentru un succes. Acestea sunt fonduri substantiale care pot fi accesate cu usurinta prin intermediul unui proiect foarte bun”, a declarat Gheorghe Harja, Director Directia Management ADR Nord-Est.

Solicitantii de fonduri trebuie sa aiba in vedere in primul rand faptul ca obtinerea acestora tine in primul rand de conlucrarea cu firmele de consultanta. „Este extrem de greu de gasit o firma buna de consultanta, deoarece o firma de acest gen cu adevarat capabila este foarte rara. Cei care adera la astfel de fonduri trebuie sa faca o selectie foarte severa a ofertantilor de proiecte, pentru ca de proiect in sine depinde aprobarea sau nu a fondului”, a precizat Constantin Apostol, directorul general al Agentiei Regionale de Dezvoltare Nord Est.

Cei care doresc sa obtina finantari europene trebuie sa fie foarte concisi cu privire la domeniul si activitatea pe care doresc sa o desfasoare. Din momentul in care a fost aprobat proiectul, solicitantul nu are voie sa isi schimbe optiunea. Este de asemenea foarte important faptul ca acces la astfel de fonduri europene au si institutiile publice si societatile comerciale.

Pentru finantarile desfasurate prin intermediul ADR Nord Est, nu este viabila o conlucrare intre sectorul de stat si cel privat. Cu alte cuvinte, nu este eligibil un proiect de finantare depus de o institutie publica in colaborare cu o intreprindere privata. Ca domenii de activitate in care pot fi depuse proiecte se numara sprijinirea dezvoltarii urbane, imbunatatirea infrastructurii urbane, sprijinirea mediului de afaceri regional si local si dezvoltarea si promovarea turismului. Solicitantii fondurilor europene trebuie sa fie persoane juridice, cu o activitate a firmei de minimum un an si o balanta contabila pozitiva.

Sursa: Buna Ziua Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top