Pozitia MEF referitor la fondurile europene in 2008

Romania va cheltui anul acesta doar jumatate din fondurile europene – adica 1,5 miliarde de euro din cele aproape 3 miliarde de euro alocate dupa aderare, a declarat secretarul de stat din Ministerul Economiei si Finantelor, Eugen Teodorovici.

Cu toate acestea, Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicata, considera ca situatia in 2008 este mai buna decat cea din 2007, cand, din cele 1,3 miliarde de euro alocate, nu s-a cheltuit nimic.

Situatia nu pare atat de sumbra, cel putin in viziunea lui Viorel Matei, presedintele Asociatiei Producatorilor Agricoli din Romania, care afirma ca fondurile europene pentru 2008 alocate prin Programul de Dezvoltare Rurala vor fi absorbite in proportie de 100%, ba chiar banii alocati nu vor ajunge pentru finantarea tuturor proiectelor.

Despre numarul de proiecte depuse pana acum si valoare lor, Eugen Teodorovici a declarat ca, prin Programul Operational Sectorial de Mediu, s-au depus sapte proiecte majore – in valoare de 660 de milioane de euro, dintre care au fost aprobate patru.

Pentru Programul Operational Sectorial de Resurse Umane au fost depuse 72 de proiecte, cu o valoare totala de peste 300 milioane de euro, iar pe POS-ul de Competitivitate s-au selectat 97 de proiecte.

Sursa: Business Standard

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top