Lansarea Proiectului de Asistenta pentru POS pentru Cresterea Competitivitatii Economice

Uniunea Europeana a alocat 4 milioane de Euro, prin programul Phare, pentru finantarea proiectului RO 2005-017-553.04.03.02.01 „Asistenta tehnica pentru intarirea capacitatii Ministerului Economiei si Finantelor (partea economica) de coordonare si management al fondurilor structurale”.

Scopul principal al proiectului este acela de a acorda sprijin beneficiarilor eligibili pentru a elabora proiecte de buna calitate si pentru a obtine astfel finantare nerambursabila in cadrul Programului Operational Sectorial – Cresterea Competitivitatii Economice (POS-CCE), precum si de a intari capacitatea de coordonare, management si implementare a fondurilor structurale pentru institutiile care asigura gestionarea POS CCE. Beneficiarii vor fi sprijiniti atat prin sesiuni de training, cat si prin asistenta in elaborarea cererilor de finantare prin Programul de Sprijin pentru Competitivitate (PSC).

Activitatile care se vor desfasura in cadrul acestui proiect sunt:

  • asistenta pentru dezvoltarea portofoliului de proiecte eligibile pentru finantare in cadrul POS CCE, pentru fiecare axa prioritara, inclusiv pregatirea procedurilor de selectie;
  • asistenta pentru intarirea capacitatii institutiilor implicate in gestionarea si implementarea POS CCE;
  • asistenta pentru dezvoltarea capacitatii potentialilor beneficiari in scopul elaborarii de catre acestia a unor propuneri de proiecte relevante si eligibile pentru finantare din POS CCE.

Pentru informatii suplimentare: [email protected]

Sursa: Ministerul Economiei si Finantelor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top